Iubiţi viaţa, că tare e frumoasă…[5]

Continuare…

26 aprilie 1998. Duminică. Ora 1000.

Privesc televizorul şi am hotărît să fixez cîte ceva.

Se scurg zilele, iată că se apropie de sfîrşit a patra zi a anului 1998. Cu cît timpul trece, pentru mine zilele devin tot mai grele, mai triste. Multe sărbători s-au trecut, dar acasă copiii aşa şi nu vin.

Să am iertare. A fost Mişa cu Zina şi Mihaela la paşte, pentru ce le sînt foarte recunoscătoare. Am sărbătorit paştele trist. Iertaţi-ne, aşa e viaţa.

Copiii mamei! Am trecut şi trec prin multe greutăţi, doresc ca pînă în ultima zi să păstrez viaţa de om cinstit, curat, nepătat cu trup şi suflet. Doamne dă-mi putere să rezist la toate încercările la care mă pune viaţa. Avînd timp, mă gîndesc la trecut şi mi se face ruşine, jale de unele momente, cînd nu am fost în stare să tac, să rabd, să analizez şi apoi să vorbesc. Puii mamei! E vorba de următoarele momente…

Pentru azi e de-ajuns. Punct. Iertaţi-mă de greşeli.

19 decembrie 1998. Sîmbătă. E ziua sfîntului Nicolai. Ora 1050.

Mă aflu lîngă plită. Fac focul. Masa de dimineaţă am luat-o şi iată mi-am adus aminte de dorinţa lui Mişa de a mai fixa ceva pe hîrtie. Da e sfîrşit de an, se apropie sfîrşitul de veac, iar pentru mine şi de viaţă. De la Dumnezeu e bine. Afară ziua ajunge la +80C. E bine. Fac în memorie bilanţul anului ce se apropie de final. Anul a fost bun. Am strîns tot ce s-a crescut. Dar a crescut o roadă bună în tot ce s-a pus în pămînt. Avem ce mînca. Mai greu cu unsoarea, dar sper că şi aici totul se va normaliza. Rău e că singurătatea mă macină. Puii mamei, rar de tot veniţi acasă. Vă cred că nu dispuneţi de timp şi de bani. Eu aş veni la Chişinău, însă din anumite motive nu vin să vă văd. Nu puteţi să vă închipuiţi cît de mult îmi este dor de voi toţi. Cum te simţi cînd îţi este foame tare sau îţi este sete într-o zi de vară, aşa îmi este dor de voi toţi. Dragii mamei! Veniţi măcar cîte odată pe acasă. Vă aştept mult.

20 ianuarie 1999. Azi e ziua sfântului Ion Botezătorul – ultima din sărbătorile de iarnă.

A trecut Crăciunul, sfîntul Vasile cel Mare. Am avut colindători, urători, semănători. E normal că nu prea mulţi. În zilele de pînă la Crăciun în Cuizăuca a fost Icoana sfintei Maria cu pruncul în braţe de la mănăstirea de la Hîrbobăţ, raionul Călăraşi. Timp de 5 zile a umblat prin casele oamenilor. A fost şi la noi. În faţa icoanei, a preotului şi a lui Andruşa am mărturisit că în viaţa mea un alt bărbat, afară de bărbatul cu care trăiesc de 41 de ani, nu am avut.

În zilele de sărbătoare am fost la biserică, unde m-am întîlnit cu Eudochia Ivanovna (Pascal), cu Maria Fiodorovna (Cimbir). Mi-au povestit că de sărbători au fost pe acasă copiii, iar eu am tăcut. Nu am zis nici un cuvînt. De fapt nici nu m-au întrebat.

Scumpii mamei copii. Eu înţeleg că vă este greu, tare greu, dar greutăţile se înving prin muncă şi înţelepciune, voi înţelegeţi. A trăi înseamnă a lupta cu toate surprizele, cu lucrurile şi greutăţile care apar pe neaşteptate.

Eu am trăit ani grei, cînd credeam că ţara noastră e cea mai bună din lume şi noi sîntem cei mai norocoşi. Viaţa a arătat adevărul. Cel mai rău a fost cînd ni s-a luat credinţa în Dumnezeu, credinţa în ceva sfînt, în adevăr, dreptate, credinţa în părinţi, în cei apropiaţi. Totuşi credinţa în toate cele sfinte undeva în adîncul inimii, sufletului, ca un păianjen s-a păstrat şi acum noi, oamenii înzestraţi cu raţiune, o aducem la viaţă.

De cînd v-am văzut şi am vorbit cu voi a trecut mai puţin de o lună, însă mie mi se pare că au trecut ani mulţi, mulţi. Ce să faci. Aşa sînt bătîneţile.

Ora 1300. „O melodie pentru tine” la radio şi eu pun punct.

12 februarie 1999. Ora 1600.

Azi e sărbătoare mare – 3 sfinţi. A fost slujbă la biserică. Eu n-am fost. Am hotărît să mai scriu cîte ceva.

A doua zi de sfîntul Ion Botezătorul am tăiat porcul – joi. Sîmbătă am hotărît să plec la copii şi duminică dimineaţa am plecat.

Cum a fost la capitală voi ştiţi. Cea mai mare bucurie a mea a fost că v-am văzut sănătoşi. Mult m-am bucurat că Valeriu m-a invitat să văd lotul lor de pămînt. E bun şi e la loc bun.

Am trecut pe la magazinul de pîine. Creşteam de bucurie cînd am văzut ce mare cultură are în adresarea cu vînzătoarea.

Venind acasă a spălat încălţămintea lui şi a mea. S-ar părea că e o nimica toată, dar să ştiţi că pentru mine nu este alt ceva mai scump decît preţuirea omului. M-am văzut cu voi toţi, afară de Daniela şi Mihaela, dar ce să-i faci, aşa au fost împrejurările.

Vlad, tu eşti cel mai tînăr. Ai greutăţi. Înţeleg că vă este greu şi ţie şi Tanei, dar aveţi energie, putere – luptaţi cu greutăţile. Viaţa e interesantă dacă ştii să învingi greutăţile.

Tu, Vlad, ajut-o pe Tanea să susţină examenele de stat cum tu ai fost ajutat şi susţinut de soţia ta Tanea.

Emoţiile au trecut. Punct. 1625.

Va urma…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s