Iubiţi viaţa, că tare e frumoasă…[10]

Continuare…

19 ianuarie 2002. Ora 1500. Sîmbătă. E sărbătoare. Boteaza.

Am citit iar scrisorile lui Vlad. Am privit fotografiile trimise din Italia şi am hotărît să scriu cîteva rînduri.

E iarnă. O iarnă grea. Ne luptăm cu frigul. Şedem acasă. Nu ne vine nimeni, nici noi nu ne ducem. Mă mai duceam la biserică, iar acum nu am posibilitate şi aşa trece zi de zi.

Băieţii mamei, eu înţeleg că nu aveţi timp, aveţi probleme mari, dar noi vă aşteptăm să veniţi, să vă vedem, să ne spuneţi cîte ceva.

Luni se începe o nouă săptămînă de aşteptări. Aşa aştepta mama, aşa aştept şi eu.

1 februarie 2002. Vineri. E ora după amiază. Nu ştiu exact cît e fiindcă radio nu lucrează, ceasul nu, dar după soare e cam ora 1300.

Am fost la lot şi am văzut că e bine de dus gunoi. Afară e cald, soare. E bine. Însă în casă e rău. Bunelul e „bun”.

Venind în casă am hotărît să mai citesc scrisorile lui Vladimir, să mai stau de vorbă cu el, că mă arde dorul de el.

După ce am citit scrisorile, am privit fotografiile, am hotărît să fixez pe hîrtie această zi foarte importantă, deoarece în zori de zi, ca azi, în 1974, a venit pe pămînt unchiul Vlad, cum îţi spun nepoţii.

Duminică, 27 ianuarie 2002, la o oră tîrzie a venit acasă Mihai (Mişa). M-am bucurat foarte mult. Mi-a adus şampania şi cozonacul de la Vladimir. Vă mulţumesc, băieţii mamei, că nu uitaţi de noi.

Mişa, îmi pare foarte bine că ţii legătură strînsă cu noi toţi.

Valeriu e tare ocupat. Nu am nici o pretenţie că nu vine mai des pe acasă. Ce să mai spun? Fiţi sănătoşi cu toţii. Bucuraţi-vă de viaţă. Cît puteţi ajutaţi-i pe acei care au nevoie de ajutorul vostru. Viaţa e tare, tare frumoasă, dar e cu tare multe, multe greutăţi. Să luptaţi şi să le învingeţi.

15 februarie 2002. Vineri, după amiază. Ora n-o ştiu deoarece nu lucrează nici ceasul, nici radioul. De la televizor ora n-o prea ştim fiindcă merg filme unul după altul.

Se sfîrşeşte iarna. O iarnă grea. În februarie e mai cald, dar acum iar e temperatura sub zero.

La sfîrşitul lui ianuarie a fost acasă Mişa. Eu înţeleg că îi este greu şi lui să vină, dar trece peste toate greutăţile şi vine. Mişa, îţi mulţumesc foarte, foarte mult că nu uiţi de noi.

Valeriu şi el se vede că nu ne uită, dar la dînsul e alt lucru şi nu poate veni. Noi aşteptăm şi iar aşteptăm.

Tu, Vladimir, puiul mamei cel mai mic, înţeleg că ai veni, dar eşti tare departe şi zilnic te întîlneşti cu noi numai în gînd, aşa cum eu mă întîlnesc cu tine şi vorbesc cu tine, citind scrisorile tale şi privind fotografiile. Mă uit la o fotografie şi parcă eşti în faţa mea şi vorbim mult, mult, unul cu altul.

Îmi este foarte mult dor de voi toţi, de: Mihai, Mihaela, Dorin, Valea, Zina, Tanea şi micuţa Daniela, care ieri a împlinit 4 anişori. Mulţi ani înainte şi sănătate.

Băieţii mamei, viaţa e tare frumoasă, cu multe obstacole. Luptaţi aşa cum eu am luptat şi lupt pînă în prezent.

3 martie 2002. Ora 915. Duminică. La radio e „Monsieur”.

Eu am hotărît să-i scriu lui Vlad o mică scrisorică.

Sîmbătă, 23 februarie 2002, după amiază priveam televizorul. Cînd, pe neaşteptate, se deschide uşa şi în casă intră Valeriu. Doamne, cîtă bucurie. Cînd vine unul dintre copii acasă, capăt atîta putere, că îmi ajunge pentru tot timpul pînă cînd din nou vine unul sau altul la noi acasă.

Valeriu samănă cu mine în toate. Aceasta o dovedesc cele povestite de Valeriu, cum se înţelege cu colegii, cu studenţii, cu Dorin şi Mihai, cu Valea. El cedează la toţi şi în toate. Fii sănătos şi păstrează echilibrul sufletesc pe toată viaţa.

Valeriu mi-a spus că tu Vlad munceşti regulat. Le suni. Mă bucur. Vladimir, eu ţin pumnii strînşi şi îţi doresc sănătate şi succese în toate. Tare aş dori să ne vedem, să vorbim, dar ce să fac – răbd.

E primăvară. Timpul se încălzeşte. Muncim la vie. Curăţim. Degrabă vom începe a semăna. La revedere. Succes şi sănătate.

10 martie 2002. Ora 1040. Duminică.

Vladimir, Vlad, puişorul mamei. Îţi scriu cîteva cuvinte.

E primăvară, e călduţ. Muncim. Am curăţit via din ogradă. Am pus-o pe hăragi şi am săpat-o. Ne-a rămas cea din deal.

Avem mult de lucru. Să avem sănătate că ne vom isprăvi cu toate.

Scriu şi ascult radioul. E „Evantai Folcloric”. Se cîntă melodii foarte frumoase.

Vladimir mă arde dorul de tine. Cînd mă gîndesc că de aproape 3 ani nu te-am văzut, nu-mi pot închipui ce să fac, dar răbd. Cu răbdarea treci şi marea.

Puiul mamei, tare doresc să ai şi tu un sprijin în viaţă, să ai cine să te aştepte şi tu să aştepţi. Noi sîntem bătrîni şi ne-am trăit traiul. Tu gîndeşte-te la tine, la familia proprie.

De la Valeriu şi Mişa nu am nici o veste. Aşteptăm să fete Rujana şi atunci poate o veni Mişa sau Valeriu. Am să-ţi scriu. La revedere. Sănătate, succese şi toate cele bune.

26 martie 2002. Marţi. Stăm în casă. Afară plouă. E răcoare şi am hotărît, Vladimir, să-ţi scriu cîte ceva.

Mai întîi: Buna Ziua! Ce să-ţi mai spun? Am citit scrisorile primite de la tine, am privit fotografiile, am stat mult cu tine de vorbă şi acum îţi scriu.

Noi ca doi bătrîni. Primăvara muncim. Aşteptăm să ne fete Rujana.

Mişa a sunat duminică. Am stat cu el puţin de vorbă, am vorbit cu Mihaela, cu Zina. Le mulţumesc că nu uită de noi.

Valeriu a fost acasă de 23 februarie. A stat duminică şi luni a plecat. Ne-am bucurat foarte, foarte mult.

Băieţii mamei, îmi este permanent dor de voi, dar nu am ce face. Trebuie de răbdat, răbdat şi iar de răbdat.

Tu, Vladimir, nici nu îţi poţi imagina, închipui cît de mult aş dori să te văd, să vorbesc cu tine, dar nu am ce face. Cum zici tu, trebuie să rabd şi rabd. Atît.

13 aprilie 2002. Ora 1300. Sîmbătă.

Vladimir şi toţi ai noştri: Bună Ziua!

Ce să vă spun? Afară plouă. E rece. Am făcut focul şi stăm în casă.

De dimineaţă am fost şi am muncit puţin în deal la vie, însă a început să ploaie şi am venit acasă.

Ce să vă mai spun? Rujana a fătat la 31 martie. Am copt coraslă miercuri şi joi tatăl vostru a plecat la Chişinău cu rutiera de la marginea satului, la ora 700 şi la ora 1300 era acasă.

Ce să mai spun? E foarte greu de trăit cînd nu ai pe nimeni lîngă tine, cînd te afli într-o situaţie extrem de complicată. Dar nu ai ce face. Trebuie să te lupţi, să te zbaţi.

Băieţii şi fetele mamei. Nici nu vă puteţi imagina cît îmi este de greu, dar nu am ce face, trebuie să merg înainte.

Mă rog la toţi să mă iertaţi că scriu tot ce mă doare,

Pe ziua de azi e de-ajuns.

Vladimir, ţin să-ţi amintesc că am citit scrisorile. Cu aceasta mă mai iau şi îmi trec zilele parcă mai uşor.

22 aprilie 2002. Luni. Ora 1410. La radio e „Glumoteca Radio”.

Vladimir, Bună Ziua! Numai ce am venit de la vie din deal, unde puneam fasole şi păpuşoi, dar ploaia ne-a adus acasă.

Află mai întîi că sîmbătă a venit Valeriu acasă şi azi luni s-a dus. Cîtă bucurie. Am stat de vorbă. Ne-a reparat iar radioul. Ne-a spus că la tine treburile merg bine. Ne-a spus că Dorin e băiat mare. Are de susţinut bacalaureatul. Mihai merge bine cu studiile, iar Valea a trecut cu lucrul la Universitate. Aceasta e foarte bine. Mă bucur că toată familia va fi în acelaşi loc de lucru.

Vladimir şi Mihai, fiţi mîndri de fratele vostru şi luaţi exemplu de la el.

Vladimir, cît de mult doresc să te văd, să vorbesc cu tine. Mă tem că n-o să ajung să te văd, dar Dumnezeu e mare. Să am răbdare. Aştept, aştept şi iar aştept.

Va urma…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s