Tensiuni etnice în R. Moldova? (II)

Jurnalistul Dan Dungaciu continuă editorialul de săptămâna trecuta în cotidianul naţional „Timpul”
http://www.timpul.md/article/2009/11/06/4866
Textul integral al articolului urmează infra.

„Este rus cel care consideră că limba lui este rusa, cultura lui este cultura rusă, istoria lui este istoria rusă…” (Din Programul Partidului Naţional Bolşevic)

Minoritatea „etno-imperială” a pensionarilor din marile oraşe – veritabilă „coloana a cincea” – are un omolog în „tânăra generaţie” de extracţie rusă şi care încearcă, pe zi ce trece, să prindă contur. Deocamdată, este doar o aspiraţie vagă, deşi agresivă, care se face simţită pe ici-colo, fără o identitate precisă şi o organizare în consecinţă.

Spirala violenţei simbolice. Şi nu numai
Semnele au început să apară în 2008, cu aproximativ un an până la alegerile parlamentare. Sunt notorii cazurile de tineri membri ai partidelor de opoziţie agresaţi la Bălţi de către grupuri de „apărători ai patriei”, vorbitoare de limbă rusă. Profanarea statuii lui Eminescu intră şi ea în aceeaşi serie. Acum vreun an, cu ocazia Zilei Unităţii Populare, un val de susţinători ai partidului pro-rus „Ravnopravie” şi membri ai Ligii tineretului rus din RM au mărşăluit prin faţa Ambasadei Rusiei de la Chişinău, scandând: „Limba rusă – limbă de stat!”. Se cerea oficializarea limbii ruse şi declararea ei ca a doua limbă de stat sub pretextul că „jumătate din populaţia RM vorbeşte în limba rusă”, iar populaţia din republică „e supusă românizării”, ruşii fiind „discriminaţi”.

În august 2009, pe pereţii blocurilor de locuit din Bălţi apar inscripţii în limba rusă: „Smerti jidam” (Moarte jidanilor), „Jîdi suki” (Jidanii sunt nişte căţele), „Mî ne rumînî” (Noi nu suntem români), „Belţî, russkii gorod” (Bălţi, oraş rusesc), „Za Rusi sveatuiu” (Pentru sfânta Rusie), „RUS&MD = bratya slaveane” (Rusia şi Moldova – fraţi slavi). În septembrie, un secretar ideologic la unul dintre comitetele Uniunii Tineretului Comunist din RM dă foc unui tricolor românesc la Chişinău, se filmează în timpul operaţiunii şi o descarcă, mândru, pe internet. Postează şi o fotografie de-a sa cu marele Lenin pe fundal şi o eşarfă roşie acoperindu-i partea de jos a feţei (ironia fotografiei era că pe eşarfa purpurie, care îi acoperea gura, era gravat tocmai însemnul comunist al secerii şi ciocanului).

Luna aceasta, tot cu ocazia Zilei Unităţii Populare a Rusiei, liderul aceleiaşi mişcări „Ravnopravie”, Valeri Klimenko – resuscitat politic doar prin asemenea manifestări extreme -, face declaraţii publice xenofobe la adresa unui jurnalist de la Chişinău şi, în mijlocul a circa 200 de manifestanţi, cere, în faţa misiunii diplomatice ruse la Chişinău, ca limbii ruse să i se acorde statut de limbă de stat în RM. Toate aceste evoluţii sunt punctuale, dar pot să devină expresiile unei atmosfere nocive şi tot mai greu de respirat dacă lucrurile scapă de sub control.

Grenada – simbolul Partidulului Naţional-Bolşevic
Partidul Naţional-Bolşevic (PNB) al lui Eduard Limonov a fost creat în 1993, avându-l ca număr doi şi principal teoretician pe faimosul Alexander Dugin. Creşterea lui a fost semnificativă, la fel şi extensiile pe care şi le-a creat în afara teritoriului Federaţiei Ruse. Liniile sale constitutive vin, deopotrivă, din viziunile emigraţiei ruse, care interpreta Revoluţia din 1917 în termenii naţionalismului rusesc, şi din cea a germanilor de stânga, ce combinau idei bolşevice cu cele ale naţionalismului teuton.

Programul acestui partid hibrid vorbeşte despre o dublă revoluţie – una naţională (etnică), alta socială, rezultatul fiind aducerea la putere a ruşilor etnici şi restabilirea dreptăţii sociale în interiorul naţiunii. Extensiile PNB în afara Rusiei sugerează însă un „export” consistent al ideii de supremaţie rusă şi în fostele teritorii ale URSS. Legăturile sale cu partidele de extracţie comunistă sunt evidente dincolo de titulatură. Drapelul acestui partid este de culoare roşie, cu un cerc alb în mijloc, în interiorul căruia sălăşluieşte secera şi ciocanul. Roşul este sângele martirilor ruşi, albul semnifică culoarea pieii, iar secera şi ciocanul reprezintă socialismul rusesc. Mai semnificativ este simbolul partidului – grenada.

Sau „mica lămâie” („limonka”), care mai este şi numele publicaţiei oficiale a partidului. Legătura dintre simbolistica naţional-bolşevică şi grenada explodată la 14 octombrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău este, deocamdată, conjuncturală. Nu putem ignora însă faptul că grenada a explodat în piaţă în timpul unui eveniment asociat cu imaginea unui primar cu o identitate românească asumată limpede şi fără echivoc. Mai mult decât atât, confruntările de stradă dintre grupuri de tineri ruşi şi români-moldoveni, care s-au petrecut cu puţin timp înainte de explozie şi nu departe de piaţa unde concertau soliştii de la Bucureşti, sunt grave în sine. Dacă au însă vreo legătură cu explozia din piaţă, situaţia devine şi mai gravă.

Miza şi responsabilitatea Găgăuziei
Dincolo de pensionari sau tineri furioşi, de fiecare dată când cineva are nevoie de confruntări etnice în stânga Prutului, o zonă spre care trebuie privit cu atenţie este regiunea autonomă UTA „Gagauz-Yeri”. Nu este acum locul să enumerăm toate evenimentele ce au sugerat dorinţa unora de a folosi regiunea autonomă, precum în anii ’90, ca factor de destabilizare. După evenimentele din 7 aprilie, bunăoară, un grup de deputaţi comunişti au propus Adunării Parlamentare Găgăuze „să ia măsuri” pentru „împiedicarea românizării în domeniul limbii şi istoriei”, cerând ca în instituţiile de învăţământ din regiune să se predea nu limba română, ci „moldovenească”. Dar nu putem să nu salutăm aici luciditatea başkanului Mihail Formuzal, care a calificat acest gest drept o provocare a deputaţilor locali de către autorităţile comuniste de la Chişinău: „Nu este în interesul poporului găgăuz să fie în avangarda isteriei antiromâne sau oricărei alte isterii”.

Atitudine înţeleaptă, care vrea nu doar să ferească poporul găgăuz de manipulare, dar şi să împiedice escaladarea unor conflicte interetnice de care populaţia nu are în niciun caz nevoie. În acest context, surprinde o iniţiativă recentă, apărută din cercur
ile de consilieri ai başcanului şi care vorbeşte despre „decorarea transnistrenilor care i-au ajutat pe găgăuzi să reziste în faţa voluntarilor moldoveni în octombrie 1990”. Revenirea la pachetul „Găgăuzia-Transnistria” în relaţia cu Chişinăul sau cu România este de rău augur şi complet nefavorabilă atât societăţii din RM, cât mai ales găgăuzilor. După aproape 20 de ani de viziune confruntaţionalistă, nimeni nu a avut nimic de câştigat. Găgăuzia este, conform cifrelor, săracă, coruptă şi cu cel mai mic procent de colectare a taxelor din republică. A inventa astăzi inamici etnici la Chişinău sau la Bucureşti este fals şi neproductiv.

Îndemn la luciditate
Premisele unei spirale a violenţei există în RM şi ele trebuie oprite din faşă. PCRM a fost un partid-boutique, divers ca orientări etno-identitare, care îngloba în rândurile sale şi „moldovenişti” fervenţi, dar şi expresii ale naţional-bolşevismului revoluţionar de formulă rusească (confruntările dintre aceştia pot apărea chiar şi în interiorul partidului!). Grupări din a doua categorie se pot autonomiza uşor şi vor fi tot mai greu de controlat. Probabil că multe dintre ele au făcut-o deja. Dar de aici încolo, indiferent pe ce parte a baricadei, repsonsabilitatea politică trebuie să fie determinantă.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s