Omul bun şi omul rău

O viaţă am considerat că prin natura sa omul este bun. Am fost educat în baza acestui principiu şi mai de curând îi găseam şi o argumentare, care mi se părea firească – omul este creat de Dumnezeu după înfăţişarea şi asemănarea Sa. De mic părinţii mi-au insuflat acest principiu nu numai verbal şi prin exemplele proprii, dar şi prin felul cum mi-au influenţat formarea mea ca om.

Ei singuri au fost cinstiţi. Nu au exploatat, Doamne fereşte,  munca altora ca să-şi creeze nişte avantaje sau averi. Tot ce au agonisit a fost agonisit prin munca proprie.

Aveam vreo cinci anişori. Găsisem pe un scaun de la şcoală o tablă de şah. O lăsaseră, probabil, învăţătorii care în pauze jucau şah. Am venit acasă cu ea şi m-am lăudat bucuros mamei de „trofeu”. Mama a avut o reacţie foarte promptă. M-a întrebat de ce am luat obiectul dacă nu era al meu, apoi m-a obligat să merg înapoi şi să-l pun exact acolo de unde l-am luat. Pentru toată viaţa mi-au rămas în amintire emoţiile pe care le-am avut în drumul spre şcoală. Mi se părea că toată lumea se uită la mine şi mă blama.

M-au învăţat să nu fiu egoist. Pentru 1 septembrie, clasa a II-a, mi-au procurat hăinuţe noi, printre care şi o cămaşuţă albă care foarte mult îmi plăcea. În ziua de probă doar un singur elev nu era în cămaşă albă – G. Ş. Era fără tată şi maică-sa cu greu reuşea să-l întreţină pe el, pe fratele şi sora lui. Părinţii mi-au propus să-i fac cadou lui G. Ş. cămaşa mea ce nouă, iar eu să merg la 1 septembrie cu cămaşa pe care o aveam din clasa 1-a. Şi am făcut acest lucru cu plăcere. Ulterior, nici o dată nu am pus careva obiecte materiale mai presus decât omul. Am fost educat să-i văd real pe cei de mă înconjoară şi dacă pot, să-i ajut. Mi-a fost mai uşor să mă lupt pentru interesele altcuiva şi mai puţin m-am luptat pentru propriile avantaje, deoarece aşa mi s-a insuflat de mic că e bine.

Timpurile în care trăim demonstrează că în societatea actuală hoţii ordinari se simt foarte bine. E suficient să-l „admirăm” pe Abramovici sau pe Voronin, sau pe… Lista e lungă. Sunt, în esenţa lor, nişte hoţi, care au reuşit să fure ţara şi să nu fie pentru aceasta pedepsiţi, ba chiar să fie şi „admiraţi” şi adulaţi, tot de nişte hoţi ca ei sau de nişte naivi.

Iar de altruism… În marea sa majoritate, oamenii sunt dominaţi de interesele proprii şi, probabil, altfel nici nu poate fi într-o societate condusă de persoane care văd, în primul rând, interesele personale şi apoi pe cele ale ţării pe care o conduc. Şi aici nu mă refer la conducerea actuală, care abia a venit la putere. Să le dăm timpul necesar să se afirme, chiar dacă din perspectiva anilor trecuţi scepticismul e pe prim plan în ceea ce ţine de aşteptările noastre.

Şi abia acum ajung tranşant la esenţa subiectului pe care îl tratez. Privind în secţiune societatea actuală, găsim variate pronunţări ale esenţei firii omeneşti. Şi în explicarea lor e important răspunsul la întrebarea: este omul bun sau rău prin natura sa? Experienţa arată că răspunsurile sunt corecte doar atunci când acceptăm ca principiu că oamenii prin natura lor pot fi  şi buni, dar şi  răi. Dacă se acceptă acest principiu, atunci e mult mai simpu să înţelegi oamenii.

Unui om bun să nu facă bine îi este la fel de greu ca şi să facă rău.

Şi viaţa mi-a oferit, spre bucuria mea, ocazia să întâlnesc oameni care intru totul adeveresc acest postulat.

Dar viaţa mi-a oferit şansa să întâlnesc şi alţi oameni, pe care i-am tratat din perspectiva de a fi buni, dar de fiecare dată m-am înşelat în aşteptările mele. Când mi se promitea marea şi sarea, rămâneam doar cu sarea…

Unui om rău să nu facă rău îi este la fel de greu ca şi să facă bine.

Anunțuri

4 comentarii la “Omul bun şi omul rău

  1. e bine sa vezi binele, stiind ca exista raul. e bine sa faci binele cand ti-e raul la indemana. imi place un proverb chinezesc legat de bine: sa facem binele, dar sa il facem bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s