Grigore Cartianu:Victoria poporului asupra televizorului

Un articol de Grigore Cartianu preluat de la „Vocea Basarabiei”.

„Un fleac: i-am ciuruit!”, a plusat Traian Băsescu pe la cântatul cocoşilor, într-una dintre memorabilele nopţi albe ale democraţiei noastre postcomuniste.

În mintea sa i-a aliniat, atunci, pe toţi cei care formaseră Marea Coaliţie Naţională de Luptă Anti-Băsescu. O listă nefiresc de lungă pentru gustul electoratului român: Mircea Geoană, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Cozmin Guşă… Crin Antonescu, Ludovic Orban, Norica Nicolai, Relu Fenechiu… Dan Voiculescu… C.V. Tudor… Gigi Becali… Marko Bela şi ai lui… Plus Sorin Ovidiu Vîntu, cu realităţile şi cu insomarurile lui… Plus Dinu Patriciu, „prietenul” dintotdeauna… Plus Emil Constantinescu, Petre Roman şi Victor Ciorbea… Plus Mircea Dinescu şi Cornel Nistorescu… Plus Sorin Roşca Stănescu… Plus cinci partide trimise la televizor să rupă hălci din trupul „dictatorului”… Plus…

Aşa se scrie istoria: cu învinşi şi cu învingători. Dacă Băsescu ar fi pierdut alegerile, ar fi fost vina lui că şi-a făcut atâţia duşmani. Dacă le-a câştigat, e meritul lui că i-a învins pe toţi.

Atât victoria, cât şi înfrângerea trebuie primite cu demnitate. Am văzut cum se întâmplă la americani: învinsul îi întinde mâna învingătorului, îl felicită şi-i urează succes. La noi e altfel. Uitaţi-vă la Mircea Geoană: părea actor de filme indiene când se vedea câştigător şi vărul lui Tutankhamon când s-au numărat voturile. De la bairam la parastas. Şi-a jucat indecent şi momentul de bucurie, şi pe cel de tristeţe. Finalmente a eşuat în retorica lui Vadim: eu, de fapt, am câştigat, dar am fost furat…

Când a văzut că stă binişor în exit-poll-uri, Geoană s-a grăbit la şampanie ca fata mare la măritat. Aşa a devenit primul preşedinte de 11 ore: de la nouă seara până la opt dimineaţa. Şi tot aşa, ne-am culcat cu un preşedinte şi ne-am trezit cu altul.

Duminică seara, cei de la PSD se temeau că Traian Băsescu va contesta rezultatul alegerilor. „Nu ştie să piardă!”, avertizau vigilenţii de serviciu. A doua zi, tocmai ei au dat-o pe fraudă. Ei or şti, oare, să piardă?!

În fierbinţeala electorală am mai aflat ceva: că Victor Ponta vrea ca în trei ani să scape de Băsescu. N-am înţeles: vrea să-l împuşte sau să-l suspende?

Altă observaţie: Băsescu a fost surclasat de Geoană în Valea Jiului. Meritat, aş zice: este răfuiala electoratului local cu partidul doamnei Ridzi, al cărei bărbat este primar în Petroşani. Mai era un pic şi Traian Băsescu pierdea Preşedinţia din cauza toleranţei exagerate a PDL faţă de un ministru cu mâna lungă. Morala: cine face ca Ridzi, ca Ridzi va păţi! Iar cine va proteja pe d’alde Ridzi, să plângă după voturi!

Marea nenorocire a acestor alegeri a fost comportamentul mizerabil al câtorva televiziuni faţă de unul dintre candidaţi – în acest caz, Traian Băsescu. Linşajul mediatic practicat de Antena 3 şi de Realitatea TV nu are legătură cu mass-media, ci cu înţelegeri tenebroase. Mai mult, domnii Voiculescu şi Vîntu au închis cercul fabricând sondaje şi exit-poll-uri mincinoase. Nu întâmplător, CCSB şi Insomar au produs erorile cele mai mari. Şi nu întâmplător, au inversat câştigătorul cu învinsul, fiind puse în situaţia penibilă de a se justifica ieri prin „marja de eroare”. Păi, dacă ne aflam în marja de eroare, de ce n-au dat, prudent, 50%-50%, cum s-a întâmplat în 2004?

Şi, până la urmă, la ce le-a folosit? Electoratul s-a dovedit mai tare decât orice coaliţie sau linşaj mediatic. A fost victoria poporului asupra televizorului. Semn că a deţine trusturi media servile nu înseamnă, automat, a obţine puterea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s