Mihai Eminescu, Glossa

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpăna-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Intre dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în lături,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimica,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

(1883, decembrie)

P.S. Afişez „Glossa” de ziua Marelui Poet… Epigraful blog-ului este anume din ea. E un lucru pe care demult ţineam să-l fac!
P.P.S. S-a mai întâmplat un eveniment important pentru mine în această zi… Am primit o mică, dar importantă distincţie…

mandru_125x125

Anunțuri

6 comentarii la “Mihai Eminescu, Glossa

  1. La inceput a fost Cuvântul, spune cartea sfânta a iudeilor, un popor din Asia Mica. Românii spun: cuvântul (limbii literare) s-a intrupat prin Eminescu. Legionarii cer: “Canonizati-l pe Eminescu!” Presa se inflameaza, iar Patriarhia refuza politicos. Rectificare: la inceput a fost Stefan cel Mare, primul laic canonizat de Biserica Ortodoxa Româna, in ciuda polemicilor iscate. La poarta raiului asteapta cuminti Mircea cel Batrân, Vlad Tepes si Mihai Viteazul Unificatorul.
    Pe lista scurta mai figureaza Sadoveanu, Topârceanu si Goga. Nu lipsesc nici autorii evangheliilor eminesciene: Maiorescu, Perpessicius, Lovinescu si Calinescu. Dosare de canonizare, incomplete, mai au câtiva politicieni interbelici, dar cerere si-au depus toti parlamentarii români in viata.
    Obscura Liga a scriitorilor clujeni nu are niciun merit pentru aceasta initiativa, desi venerabililor membri nu le displace publicitatea de care s-au bucurat. Manifestul a fost redactat in catacombele de sub Feleac, cu scopul precis de a zdruncina linistea si trainicia respectabilei Biserici Ortodoxe. Si asta pentru ca problema e atât de delicata, incât niciun raspuns ferm nu va satisface pe deplin taberele beligerante.
    Eminescu e un bun national, e un brand, e un sfânt intre sfintii slovelor. La Cina cea de taina a poetilor români, el sta in capul mesei, cuvânta si se inchina, bea si manânca. Iar noi, muritorii, nu ne sfiim sa sorbim vinul versurilor sale si sa ne impartasim din potirul romantismului sau.
    De aceea, refuzul din partea BOR e discutabil. Canonizati-l pe Eminescu pentru ca e ortodox pâna in maduva oaselor, pare a striga Noua Dreapta. Si-apoi, in ultimii 60 de ani, BOR a gasit de cuviinta sa adauge in calendar peste o suta de sfinti. Multi dintre ei, traitori pe pamântul vechii Dacii. Ce mai conteaza unul in plus sau in minus? E ca atunci când, cu multa generozitate, consiliile locale acorda diplome de “cetatean de onoare”.
    Intr-o buna zi, vom trai intr-o tara a sfintilor, printre sfinti, cu sfintenie. Si ne vom izbavi si ne vom mântui pentru pacatul ca i-am refuzat lui Eminescu statutul de “cel mai evlavios dintre poeti”. Pentru ce? Pentru poezia “Imparat si proletar”, unde Luceafarul zice: “Religia – o fraza de dânsii inventata / Ce cu a ei putere sa va aplece-n jug / Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata / Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata / Ati mai purta osânda ca vita de la jug?”
    http://dorinstef.blog.com/2010/02/05/canonizati-l-pe-eminescu/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s