Bătălia Pentru Viaţă…

Deja de o perioadă bună de timp cancerul şi-a făcut un loc vizibil şi dureros în societate. Aproape nu e familie în care să nu fi fost vre-un caz tragic printre rudele apropiate sau cel puţin printre cunoscuţi. Şi ce e mai grav, boala a „întinerit” esenţial şi atacă uneori tineri în floarea vieţii. Este foarte important ca acei atacaţi de această boală nemiloasă să aibă tăria de caracter şi să lupte cu ea. Daniel Mădălin Răduţă este unul dintre acei tineri care a intrat într-o bătălie intransigentă cu leucemia şi este foarte important ca el să fie susţinut de oamenii care îl înconjoară deoarece este un exemplu demn de urmat şi pentru alţi bolnavi de cancer.

În acest sens sper să fie utilă şi istoria unui cunoscut foarte bun, care a înfruntat cancerul în mai multe ipostaze. Iată povestea lui pe scurt.

„Pentru prima data m-am ciocnit cu cancerul pe la vârsta de 30 de ani când o rudă apropiată, aproximativ de aceeaşi vârstă a fost diagnosticată, cu cancer mamar. Toate rudele apropiate au făcut un front comun de susţinere. Erau timpurile grele ale anilor 90 cu lipsuri materiale majore. Copiii erau încă mici şi le era absolut necesară dragostea de mamă. Se părea că boala era aproape învinsă după aproape 7 ani de luptă, dar totuşi ea s-a dovedit a fi mai tare…

Anume atunci pentru prima mi s-a pus pentru prima dată o diagnoză incertă de cancer. În asemenea situaţie e foarte dificil de trecut momentul când afli vestea. Parcă se năruieşte tot în jur. E o lovitură psihologică foarte mare.

Îmi era incomod să spun cunoscuţilor despre problemele mele. Nu comunicasem nimănui despre ele nici la serviciu.

Se întâmplase tocmai aşa că trecusem cu lucrul într-un nou colectiv, la propunerea unui bun cunoscut pe care îl credeam prieten. Prin acel transfer îl susţinusem bine, deoarece avea nevoie de cadre în colectivul nou format. A fost o lovitură mare să aflu că în urma transferului pierdusem esenţial în salariu. Nici nu era vorba de o trădare, dar de o mârşăvie extraordinară, deoarece aveam copii mici şi banii erau esenţiali. Nu i-am zis nimic nici atunci, nici pe urmă, deoarece aşa o faptă mi se părea mai josnică decât orice.

Reuşeam să lucrez în mai multe funcţii ca să-mi asigur un venit suficient pentru existenţă. Dar loviturile au urmat în şir. Un spor bun la salariu erau primele. Şi aici am rămas perplex. Bunul cunoscut şi şef împărţea banii foarte specific. Jumătate din toată suma rezervată întregului colectiv şi-o repartiza sie, jumătate din suma rămasă o dădea unui prieten care îi sponsoriza nişte delegaţii, iar pătrimea rămasă o împărţea egal la ceilalţi membri ai colectivului… Nu i-am zis nici atunci nimic, şi nici pe urmă… Doar mă miram că cineva poate fi aşa… Avea un singur copil, iar soţia lui câştiga mult mai mult ca şef de întreprindere…

Lucram intens şi sâmbetele, şi duminicile pentru a realiza un lucru de valoare… Încăperile iarna nu se încălzeau, aşa că încălzeam vase cu apă, şi cu ele îmi asiguram un mic confort în iernile geroase. Când lucrul se apropia de sfârşit am primit nişte lovituri sub centură prin ofense repetate din partea şefului/prieten… Dar cea mai mare lovitură a fost diagnoza de care scriam mai sus… Nu mai trebuie să spun că de o careva susţinere din parte şefului nici nu a fost vorba… Ba chiar invers, pare absolut incredibil, dar mi-a spus tranşant că ar fi bine să scriu o cerere de eliberare…

Nu exista nici un motiv să mă eliberez din serviciu, aşa că am mers mai departe şi nu observam ofensele permanente… A ajuns la aceea că mi-a cerut să ies din birou ca să discute cu un careva copilandru… În asemenea atmosferă vine ca o bombă o diagnoza prealabilă de cancer pusă de medicii de la policlinica de sector… Am avut noroc de un medic specialist extraordinar de la Spitalul Oncologic care a pus o diagnoză corectă şi mi-a administrat un tratament corect…

De la serviciu sub presiunea şefului/prieten am fost nevoit să plec… Atunci am văzut cine sunt oameni cu adevărat şi cine au doar înfăţişare de om… Nu am vorbit vreo dată de trădare şi nici nu l-am învinuit cândva… A făcut-o el ulterior permanent şi fără vre-un motiv.

La noul serviciu am reuşit să termin lucrul important pe care îl începusem şi apoi am reuşit să revin la un serviciu care îmi plăcea şi îmi place…

Ruda apropiată a decedat… Chiar dacă mai rămăseseră doar câteva luni până la şapte ani de luptă cu cancerul…

La noul loc de lucru am uitat de vechile obide şi chiar l-am  susţinut pe vechiul şef/prieten să devină  şef şi la locul nou. Lupul părul îşi schimbă, dar năravul – ba. După o perioadă nu prea mare de pace, a revenit la vechile apucături – setea de bani, avere, posturi, fală… Nu ştiu dacă e de vină revărsarea răutăţii acestui om asupra mea. Nu cred că e, dar iar am fost diagnosticat cu cancer şi de această dată s-a cerut intervenţie chirurgicală. Nu a mai fost şoc ca prima dată. Am fost chiar foarte liniştit.  Au ştiut de intervenţia chirurgicală doar câteva persoane foarte apropiate. Slavă Domnului că şi de această dată am trecut cu bine peste hop… Am avut un moment mai dificil când ieşind de la Spitalul Oncologic am întâlnit un cunoscut foarte bun care şedea amărât pe un scaun şi se uita în gol. Am înţeles pe loc că fusese diagnosticat cu cancer… Era în acel şoc psihologic prin care trece fiecare în primele momente… Am reuşit să-l îmbărbătez puţin, dar când m-am despărţit de el nu mai eram atât de încrezut în propria soartă. Spre fericirea mea, la mine lucrurile au mers spre bine.

În timp am aflat de decesul a mai multe persoane cunoscute din cauza cancerului.

Şi cel mai grav – mama a fost diagnosticată şi ea. A luptat ca un erou… Nu s-a jeluit de soartă… N-a spus că o doare ceva… A refuzat intervenţiile chirurgicale. Şi-a dus destinul până la urmă cu capul sus… A avut noroc de nişte medici adevăraţi – oameni cu literă mare, dar care totuşi nu sunt Dumnezei…

Din câte am văzut, am auzit, am citit, am aflat, cancerul poate fi învins, dar pentru aceasta se cere o Mare Bătălie Pentru Viaţă, şi în această bătălie sunt foarte importanţi aliaţii – oamenii de bine, care pun mai presus decât orice avantaj material – binele…”

E o destăinuire tremurătoare şi nu pot să nu repet şi eu că nimic nu este mai presus decât omenia şi bunătatea omenească. Dacă puteţi, ajutaţii cât de puţin pe acei care duc o Mare Bătălie Pentru Viaţă cu un inamic nemilos – cancerul… Chiar şi un cuvânt de bine mult contează…