Bucură-te ceea ce eşti plină de dar…

Sunt momente când amintirile învie trecutul, când se întorc din eternitate cei cărora le datorezi propria existenţă… Dulci sunt amintirile de casa părintească, de părinţi, de bunei, de rude şi prieteni de copilărie… Simt un zvâcnet involuntar în picioare când îmi amintesc cum încercam în copilărie să ajung diverse lucruri de pe un dulăpior din casa părintească, dulăpior cioplit de mine „nemilos” cu cuţitaşul – un „monument” al năzbâtiilor copilăreşti… Abia reuşeam să văd ceva pe acel dulăpior… Sunt cele mai vechi amintiri personale…

Când m-am născut, părinţii aveau puţin peste 20 de ani. Pe atunci concediul de maternitate era foarte scurt… Părinţii lucrau… Erau tineri şi foarte pasionaţi de muncă, o pasiune pe care nu au pierdut-o vreo dată… Aveau grijă de mine rudele apropiate: străbunica Varvara, bunica Ana şi mătuşa Maria… Am scăpat repede la propriile picioare – pe la nouă luni… A fost bine deoarece bunica m-a putut lua la ea…

Părinţii veneau periodic să mă vadă… Când îi vedeam – fugeam de ei… Nu-i recunoşteam… Pe mama o rănea şi plângea… Dar trecea puţin timp şi nu mă mai puteau rupe de la fusta ei… Se rupea inima deja în mine când plecau din nou… Plângea şi mama…

Nu mi-a fost rău la bunica – pe malul Nistrului, acolo unde Nistrul e mai lat… De pe prispa casei se deschidea o privelişte de vis… Şi acum văd aievea cum apărea vaporul după cotul râului… Pe râu bărci, pescari, lume la scăldat… Dimineaţa mă sculam şi chiar în faţa casei puteam să mă înfrupt din diverse pomuşoare delicioase, de unde şi făceam prima „inspecţie” a râului… Îmi plăcea mult laptele… Când mulgeau vaca, apăream neapărat cu un păhărel… Îmi turnau laptele proaspăt muls în el şi „băieţaşul îşi umplea burtica”… Nu se prea ţineau hăinuţele pe mine şi nu din cauza constituţiei. Cauza era simplă… Chiar din grădină ieşeam direct pe malul râului, unde toată ziua se scăldau copiii… Ziua întreagă mă bălăceam şi eu… În grădină găseam diverse fructe: caise, prune, cireşe, vişini… Bunica mai fierbea sau cocea popuşoi la cuptoraşul de afară… Măiculiţa Domnului – era raiul pe pământ…

Vara, în concediu, părinţii stăteau la bunica… Ce timpuri erau, Doamne…

Tata, de regulă, nu se amesteca la bucătărie… Doar uneori prepara ceva foarte gustos: sau frigărui, după o reţetă numai de el cunoscută, sau ouă coapte, sau peşte copt, sau o zeamă de peşte nemaipomenită…

Bunica ţinea în gospodărie şi câţiva porci. La tăiere, după obicei, preparau diverse bunătăţi… Îmi plăceau foarte mult cotletele… Îmi umflam bine burtica cu carne şi tot mai doream „catete”… Părinţilor le era în grijă să nu-mi fie rău de atâtea „catete”… Tata fiind glumeţ de felul său şi cu simţul umorului a şi pus verdictul: „Zina, băiatul ista o să fie matematician! Nu se poate sătura de catete!”.

Trecuseră mulţi ani! În şcoală eram foarte bun la matematică şi nu numai, aşa că tata avea pe contul meu o glumă de serviciu – când dorea să mai „potolească” din aerele mele îşi amintea că din fragedă copilărie tare mă trăgeam la „matematică”… Nu era singura metodă de a-mi insufla modestia şi se pare că au fost „funcţionale” metodele…

Aşa s-a întâmplat că am devenit matematician după profesie. Dar, se mai întâmplă ceva – ceva ce se întâmplă, de regulă, cu poeţii. Cât sunt tineri, nu se sinchisesc de loc să-şi dea aere de mari poeţi şi chiar se compară cu: Eminescu, Arghezi, Stănescu, Vieru… Cu trecerea anilor însă le devine tot mai incomod să spună că sunt poeţi, iar la bătrâneţe spun că: „poet e doar Eminescu, eu doar am încercat să scriu poezii!”. Şi în matematică e aceeaşi poveste, cu cât mai profund pătrunzi în tainele ei, cu atât se potolesc aerele…

Mama avea simţul umorului, dar nu-i plăceau glumele. Îi plăcea să le asculte la radio când erau abstracte şi nu atingeau pe nimeni concret. Era foarte sensibilă şi simţea totdeauna când în glumă era un pic de bătaie de joc… Nu-i plăcea să înjosească pe cineva şi, probabil, nici nu a făcut aşa ceva vreo dată. M-am născut pe 14 martie – într-o zi cu Albert Einstein. Mama era profesoară de fizică. N-a ironizat vreo dată în acest context. Am ironizat de nevoie singur – pe cont propriu 🙂

De mai curând, pe 14 martie (de prin 1985-1986) în SUA au început să sărbătorească constanta (numărul) π. Explicaţia e simplă – americanii când scriu data, indică luna, apoi ziua, de unde şi se obţine pentru 14 martie reprezentarea 3.14. Constanta se sărbătoreşte cu fast în diverse instituţii ştiinţifice şi de învăţământ.

Să reamintim că această constantă este egală cu raportul dintre lungimea circumferinţei unui cerc la diametrul lui. Este număr iraţional, adică nu poate fi exprimat sub formă de fracţie de forma m/n, unde m şi n sunt numere naturale. Este şi număr transcendent, ceea ce înseamnă că nu există o consecutivitate finită de operaţii algebrice cu numere întregi care ar fi egală cu π. Datorită proprietăţii lor, numerele transcendente nu pot fi „construite” cu rigla şi compasul. Cuadratura cercului este o problemă imposibil de rezolvat doar cu rigla şi compasul anume din cauza că π este un număr transcendent.

Notaţia π a fost introdusă de către William Jones în 1707 şi popularizată de către Leonhard Euler în 1737. Provine de la prima literă a cuvintelor greceşti: „περίμετρος” – perimetru, „περιφέρεια” – periferie.

O valoare aproximativă, trunchiată la 50 de cifre este următoarea:

3.14159 26535 89793 23846 26433 83279 50288 41971 69399 37510…

Constanta este foarte importantă deoarece apare în diverse formule din diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii.

Calcularea constantei cu o exactitatea cât mai mare a devenit un „domeniu” prestigios de competiţie în matematica de calcul. Am mai scris pe această temă, de aceea nu mă voi opri asupra ei.

O altă competiţie legată de constanta π constă în memorarea şi reproducerea a cât mai multe cifre. Se remarca în iunie 2009 despre memorarea a 30 de milioane de cifre, cifre scrise în două volume.

Există diverse mnemotehnici care ajută la memorare. Una dintre ele constă în folosirea PIemelor, adică a poemelor, în care lungimea fiecărui cuvânt corespunde cifrei corespunzătoare din număr.

Numărul are instalat şi monument în Seattle, Washington.

Pi_monumentum

Este pus pe muzică:

I s-au dedicat cântece… Kate Bush interpretează unul dintre ele:

 

Un număr – o constantă, poate provoca respect prin însemnătatea ei.

Denumirea articolului este un început de rugăciune Maicii Domnului… Când zâmbeşte şi se bucură Maica Domnului au loc minuni.

„Bucură-te ceea ce eşti plină de dar.” Constantă π, „Domnul este cu tine.”

Când se bucură constanta π, omenirea înregistrează progrese în ştiinţă, realizează noi descoperiri…

Vă felicit dragi cititori cu ziua constantei π!

Anunțuri

13 comentarii la “Bucură-te ceea ce eşti plină de dar…

  1. La multi ani, Valu(l)!

    Amintiri din copilarie…. Intamplator, chiar ieri am „rascolit” prin amintirile din copilarie, impreuna cu fratele meu. Destul de putin, ce-i drept! E greu sa retraiesti simplitatea acelor ani cand esti prins in haosul unui oras. O „retraim” insa cand reusim sa evadam dincolo de portile orasului, acolo unde incercam sa reconstruim un colt de natura. In traducere libera asta ar insemna o gradina plina de pomi si flori pe un loc unde fostul proprietar „cultiva” buruieni.
    Sincer iti spun, insa, la capitolul „matematica” m-am pierdut printre randurile pe care le-ai scris. Eu si matematica suntem doar doua paralele care nu se intalnesc niciodata. Ii respect si ii admir pe matematicieni (pe oamenii de stiinta, in general) si, in particular, cred ca ar trebui sa te invidiez pentru curriculum-ul impresionant. In curriculum-ul meu, matematica e o „necunoscuta”. Eu am ales calea (cuno)stiintelor mai putin exacte. Si sunt un doar un alt exponent al contrastelor: uneori gandesc ca progresul (unde meritul revine in totalitate oamenilor de stiinta) ne dezumanizeaza, dar beneficiez (chiar si acum cand scriu) din plin de el. Si, la fel, uneori mintea mea hoinareste prin anii mult mai simpli ai copilariei (anii ’70), dar trupul vietuieste in prezent.
    Mult succes!

  2. Multumesc pentru felicitări, Silviu!
    Din păcate, şi părinţii, şi buneii, şi mătuşa Maria, îs plecaţi în lumea eternităţii. Am ţinut neapărat să-mi reamintesc de ei şi amintirile cele mai frumoase sunt, desigur, cele din copilărie…
    Dumnezeu să-i odihnească în pace!
    Nu-i neapărat ca toţi să fie „înrudiţi” cu matematica. Nu-i secret că orice om poate însuşi matematica la orice nivel. Şi nu e întotdeauna necesar talentul. Mult contează în acest sens profesorii din scoală.
    Atâta timp cât suntem vii, vom tot hoinări prin anii frumoşi ai copilăriei!

  3. La multi ani, multa sanatate si numai bine!
    Si eu am avut norocul sa cresc la bunici, la fel ca si dumneavoastra. Au avut grija de mine, impreuna cu strabunica, de la 6 saptamani pana la 6 ani si apoi in fiecare vacanta, fie ea cat de mica. Si in vacantele de o saptamana (dupa ce au inceput semestrele si s-a renuntat la trimestre) eu tot la ei vroiam in vacanta. Parintii ma duceau, desi nu le era prea usor (noi stam in Pitesti iar bunicii la 10km distanta de Urziceni). De multe ori ma lua sau ma aducea bunicul, tot sa ma aiba langa ei. Am fost acolo in vacanta pana in clasa a 10-a. Acum imi pare rau ca nu m-am dus mai mult.
    Amintirile acestea sunt de neinlocuit. Au fost cele mai linistite momente din viata mea. Si eu plangeam cand pleca mama. Dar, dupa ce imi dadea strabunica un catelus in brate, sau ma ducea bunicul unde aveam gradina si umplea portbagajul masinii cu pepeni… nu mai plangeam pana venea din nou.
    Iar cand plecam la Pitesti, plangeam dupa bunici.
    Acum locuiesc singura si plang si dupa unii si dupa ceilalti.
    Din cauza muncii, a timpului care nu prea ajunge, de-abia ajung sa-i mai vad. Si imi pare tare rau…
    Am intrat sa va spun ”La multi ani” si am ajuns la altele….
    La multi ani inca o data si tot ce va doriti.

  4. Ati spus in unul din comentarii ca sunt foarte importanti profesorii. Asa este. Eu am avut in generala o doamna diriginta si profesoara de matematica la care am tinut foarte mult. Imi placea matematica si ma descurcam bine, dar dansa m-a facut sa imi placa si mai mult.
    Iar in liceu am avut noroc de diriginte tot de matematica. Dansul a pornit, bineinteles, cu predatul de la nivelul la care ar fi trebuit sa fim, lucru pentru care multi s-au revoltat. Veneau cu parintii la scoala, sa certe profesorul ca nu inteleg. Dar dansul ma scotea pe mine si alti 2 colegi la tabla sa demonstreze ca ”cine vrea, poate”. Ne-am inteles foarte bine tot timpul liceului. Si chiar si acum, dupa 5 ani de la terminarea liceului, desi nu ne vedem, ne trimitem mesaje de sarbatori, de zilele de nastere sau vorbim la telefon si stim ce mai face celalalt.
    Din punctul meu de vedere, profesorii au fost parintii de la scoala, si i-am apreciat si respectat pe toti. Pe cei mai exigenti pentru ca stiau sa se impuna, dar totusi sa pastreze o relatie destul de apropiata cu elevii, iar pe cei calmi si draguti intotdeauna, pentru ca puteau fi asa printre atatia elevi care mai de care mai neastamparati sau rautaciosi (erau mai putini cei timizi-”tocilarii”).
    Desi nu va cunosc, va apreciez si va respect si pe dumneavoastra, in primul rand pentru ca ati ales aceasta profesie, pentru ca ati ales aceasta materie si pentru ca ne ”invatati” si pe noi prin intermediul blogului dumneavoastra.
    O zi buna!

  5. Mulţumesc mult, Andreea!
    Când cei dragi pleacă, atunci începem să regretăm că nu am reuşit să fim cu ei mai mult. De aceea trebuie să preţuim clipele când putem fi alături…
    Tema profesorilor este foarte vasta şi poate în timp o sa ma refer la ea pe blog!
    Încă o dată îţi mulţumesc mult pentru cuvintele frumoase!

  6. Val

    Imi pare sincer rau pentru pierderile pe care le-ai suferit! Stiu ce inseamna! Pentru mine bunicii au fost si liantul din prezent spre trecut. Acum liantul e doar gandul.

    Ai totala dreptate in privinta profesorilor! Ca licean, am trait un „experiment” ciudat – o matematica mai mult conspectata decat predata. Culmea, la un liceu de matematica-fizica! Asa erau vremurile! Cine stie la ce „facultate” de partid studiase… Au stiut insa profesorii mai „umanisti” sa ma indrume pe alta cale.
    Am descoperit totusi acum un profesor de matematica mai umanist. Si sper ca nu te superi daca, uneori, mai trag cu ochiul sau mai „copiez” din ceea ce postezi. Macar atat cat sa nu raman corigent!

  7. Să vă împiedicaţi de un bolovan de noroc,
    Să călcaţi într-o baltă de fericire,
    Să fiţi stopit din cap pînă-n picioare cu stropi de sănătate.
    Admiraţie şi departe de orice invidie;
    Să vă inveseliţi în mare măsură de binele altora;
    Să aveţi parte de bucurie şi clipe frumoase lângă cei apropiaţi.
    Un sincer La Mulţi Ani!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s