Blogovăţ 2010 – Vă Mulţumesc Dragi Vizitatori!

Au trecut mai multe zile de la anunţarea câştigătorilor în concursul Blogovăţ 2010.  Chiar dacă am participat mai mult din curiozitate, am observat careva neajunsuri în regulament şi în modul de organizare, despre ce am şi scris anterior pe blog.

Fiind mai în vârstă decât majoritatea participanţilor, simţeam  un oarecare disconfort din această cauză, deoarece comunitatea blogherilor în Moldova este mică, majoritatea sunt tineri şi, mai mult, se cunosc reciproc (mai puţin cunoscut sunt eu deoarece am fost citit mai mult de vizitatorii români ai portalului TB). Era şi de aşteptat ca acest lucru să influenţeze cumva rezultatul final prin intermediul aranjamentelor reciproce – tu mă votezi pe mine, eu pe tine (o mică, dar corupere). N-am scris mai înainte despre rezultatele finale anume pentru a nu fi dominat de subiectivism, dar şi pentru că nu aveam careva informaţie obiectivă referitor la rezultate.

Azi, întâmplător, am dat în Internet de rezultatele finale pe adresa:
http://spreadsheets.google.com/pub?key=tXotomrOtRj0_ITfoMgn97A&gid=1

Şi am avut o mare surpriză…

Am acumulat din partea vizitatorilor 408 voturi!

Ca să putem aprecia dacă e mult sau puţin trebuie să comparăm cu voturile acumulate de ceilalţi concurenţi.

Să începem cu blogherul anului:

Blogul „Nică Cultură” al lui Viorel Mardare a avut tocmai 243 de voturi!

Adică aproape de două ori mai puţin decât blogul meu, care a concurat la aceeaşi categorie şi a ocupat doar locul 8 din 93 de bloguri. Pare ceva anormal.

Dar să mergem mai departe…

La categoria Blog Media învingător este Vitalie Cojocari pentru care au votat tocmai 67 de vizitatori.

La categoria Blog de specialitate învingător este Grigoriev Sergiu cu un blog care nu mai este activ şi care a acumulat tocmai 80 de voturi!

La categoria Blog Societatea Civilă învingător este Oxana Greadcenco pentru care au votat 221 de vizitatori!

Şi la categoria Lansarea Anului este învingător acelaşi Nică Cultură cu Viorel Mardare cu aceleaşi 243 de voturi!

De la concurenţi blogul meu nu a luat nici un vot. Eu am votat Jurnalul Enei, fiind convins că nu o să mai voteze cineva pentru el. Dar a mai votat şi blogherul Branişte Vitalie (adică s-au votat resiproc). Ca rezultat, doar aceste două voturi de la noi doi – blogheri din concurs, şi încă 31 de voturi ale vizitatorilor, au ridicat Jurnalul  Enei pe locul 9, adică exact după blogul meu.

De fapt, Viorel Maredare cu Nică Cultură a devenit blogherul anului cu 243 de voturi ale vizitatorilor şi 4 voturi ale blogherilor din concurs. Să ne trăieşti dragă învingătorule Nică Cultură şi la anul să devii Multă Cultură… Vitalie Cojocari (jurnalist de profesie 😉 ) a găsit acul de cojoc cu doar 67 de voturi ale vizitatorilor şi doar două ale blogherilor din concurs… 😦 Ceva n-a fost bine în „Finlanda” noastră dacă aşa s-au împărţit premiile… Era mai bine dacă din start se spunea cine sunt învingătorii şi nu mai trebuia atâta vâlvă în mass-media…

În matematică sfârşitul de demonstraţie se marchează prin acronimul Q.E.D. E o prescurtare a frazei latine: Quod Erat Demonstrandum, care se traduce în română prin „ce trebuia de demonstrat”.

Q.E.D.

Corolar. Nu-i important să câştigi, ci să participi. E şi cazul meu dragi cititori şi vizitatori ai blogului. Vă mulţumesc mult şi sincer pentru susţinere! Voi aţi ales blogul meu ca „învingător”! N-au ajuns doar câteva „aranjamente” cu „adversarii” ca blogul să devină „învingător” şi pentru sistemul de evaluare 😉

Vă mulţumesc dragi cititori şi vizitatori pentru voturile acordate!

Mulţumesc portalului TB, lui Victor Cătălin, pentru încurajarea pe care am simţit-o în decursul timpului!

Paşte Fericit!

P.S. Acest articol aşa şi nu a apărut pe blogosfera.md, chiar şi după ce l-am introdus repetat după câteva ore… 😦 De ce oare?

Anunțuri

6 comentarii la “Blogovăţ 2010 – Vă Mulţumesc Dragi Vizitatori!

  1. Felicitari, pe orice loc te-ai afla. Faci un lucru f.bun, si blogul tau emana bun simt si bunatate.
    Paste fericit si lumina sa te cuprinda si sa te ridice.

  2. te-am votat si eu
    Nu ca as stii cat de bun esti ci pur si simplu (versiunea oficiala)
    Dar nu o da in dramatisme si teoria conspiratiei.
    Daca sistemul e asa de varza, nu mai participa

  3. Pai asa au votat pentru toti… Din diverse motive! Nu?
    Chiar dacă îi soliciţi cuiva să voteze, nu-l poţi impune. Decizia îi aparţine! Va considera că nu meriţi votul, nu va vota!

    Şi ai dreptate în ceea ce priveşte participarea…

    Totuşi, odată ce am participat, consider că e onest să indic constructiv neajunsurile, astfel ca sistemul de evaluare să poată fi îmbunătăţit şi ca declaraţiile să corespundă realităţii, cel puţin în viitor!

  4. D-le Valeriu,

    Cunosc organizatorii şi credeţi-mă – aceştea ar fi ultimii care ar admite oarecare manipulări şi pierderi de imagine. Nu-s ei oamenii cărora le place să se bălăcească în murdărie.

    Am să explic cum am înţeles eu această întrebare, m-am interesat anul trecut.

    Votul juriului nu se amestecă cu votul cititorilor + bloggerilor.

    Voturile cititorilor se calculează împreună cu cele ale bloggerilor înregistraţi întro anumită proporţie:
    a) Voturile cititorilor contează în proporţie de 30 sau 40% din total, nu ştiu precis acum. aici 1 click unic pe toată perioada votării =1 vot
    b) restul ce rămâne din 100 revine voturilor bloggerilor înscrişi. Dar, voturile pe care le primeşti îţi transmit şi un anumit „potenţial” în dependenţă de „greutatea” voturilor pe care le-a primit cel care te-a votat. Adică poţi să ajungi pe o poziţie foarte înaltă dacă ai un singur vot de la cel mai bun blogger. Dacă nu votezi sistemul pune 0, fiindcă strici circuitul. Anume din cauza nevotării personale, bloggerul Culiuc – a ratat titlul de bloggerul anului 2009. Dacă vă interesează detaliile algoritmului de calculare sunt sigur că V. Eşanu vă poate răspunde la toate întrebările.

    poate mai multe detalii găsiţi studiind _http://www.electionplatform.com/ creată de acelaş Eşanu

  5. Dragă Vitalie,
    Nu pun la îndoială bunele intenţii ale organizatorilor. Am indicat doar unele neajunsuri care după părerea mea umbresc într-un careva sens festivalul.
    Sunt un pic iniţiat în sistemele de evaluare şi cândva chiar m-am şi ocupat de crearea unui program corespunzător. Sunt iniţiat şi în aspectul matematic al sistemelor de evaluare… Nu spun că sunt expert…
    Consider că ar fi bine să se mai lucreze asupra sistemului, ca rezultatele finale să fie mai verosimile…
    Un calcul simplu ne arată că votul meu în concurs a fost echivalent cu votul al aproape 200 de vizitatori simpli (printre care au fost fără îndoială şi bloggeri de înaltă valoare şi în comparaţie cu care votul meu ar putea să însemne poate mult mai puţin 😦 ). Mi s-a părut incorectă o asemenea abordare. Totuşi ca în fiecare concurs regulile jocului sunt instituite de organizatori şi ei au tot dreptul să adopte regulile lor!
    Le urez succes şi în viitor! Sunt convins că în timp concursul va deveni mai bun!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s