1/2. Europa!!! Uruguay 2:3 Olanda

Un meci care nu a impresionat, dar care a adus fericire Olandei şi, desigur, tuturor suporterilor echipei olandeze şi ai fotbalului european, în general. Campioană mondială va fi o echipă din Europa. Rămâne să vedem care dintre ele: Olanda, Germania sau Spania?

Se pare că scorul în meci a fost făcut de individualităţile fotbalistice. A fost deschis de olandezi în minutul 18 prin Van Bronckhorst, care a prins un şut senzaţional de la mare distanţă din lateral stânga. Mingea a lovit bara aproape de vinclu şi a intrat în poartă. Controlul mingii era de partea olandezilor, dar Diego Forlan contrar jocului înscrie în minutul 41, cu un şut din afara careului mare, Stekelenburg nereuşind să pareze mingea.

La pauză echipele au plecat la scorul 1:1.

În repriza a doua se repetă, într-un anumit sens, „istoria” din prima repriză. Sneijder înscrie în minutul 70 cu un şut de la 16 metri, mingea fiind uşor deviată de apărarea sud-americană. Peste trei minute Kuyt centrează şi Robben trimite mingea cu capul în poartă. Olandezi deja jubilau şi se simţea aceasta şi în jocul prestat de ei, ceea ce putea să le joace festa. Sud-americanii au forţat spre final de partidă şi au înscris în minutul 90+2′ prin Pereira, după o schemă bine pusă la punct a sud-americanilor. Pentru mai mult sud-americanii nu au mai avut timp.

Olandezii sau calificat în finală, unde vor întâlni învingătoare partidei de mâine dintre Germania şi Spania.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s