Aurelian Silvestru: Între război şi pace

De ceva timp nu am mai afişat în blog articole preluate. Cel care urmează mi s-a părut atât de sugestiv pentru timpurile în care trăim. E preluat de la Vocea Basarabiei
(http://www.voceabasarabiei.net/index.php?option=com_content&task=view&id=9705&Itemid=1692)

„Alexandru Lăpuşneanu – domnitorul care în anul 1566 a mutat capitala Moldovei de la Suceava la Iaşi – a lăsat în istorie şi o mare baie de sânge pe care a pus-o la cale, ca să scape de adversarii săi politici, decapitându-i aproape pe toţi în timpul unui ospăţ. A scris despre asta foarte dinamic şi interesant Costache Negruzzi, lăsându-ne să înţelegem că eroul său, în loc să-şi împuţineze adversarii, n-a reuşit decât să-şi facă şi mai mulţi duşmani…

Un alt suveran, dintr-o altă epocă, a ajuns împăratul Chinei într-o perioadă, când, secole la rând, tronul fusese adjudecat de diferiţi conducători de oşti. De cum simţeam că împăratul iese de sub controlul lor, generalii puneau la cale uciderea lui şi întemeiau o nouă dinastie, care, după un timp, era înlăturată de alţi generali mai tineri şi mai ambiţioşi.

Unul dintre ei, pe nume Sung, ajungând la putere, s-a gândit să schimbe lucrurile, ca să n-o păţească şi el ca şi predecesorii săi…

Într-o zi a organizat o petrecere la care i-a invitat pe toţi marii comandanţi de oşti. După ce vinul a curs din belşug, împăratul a dat ordin ca oştenii de rând să părăsească încăperea. Rămaşi fără scutieri, generalii se gândeau că din clipă în clipă vor fi măcelăriţi (ca boierii lui Alexandru Lăpuşneanu). Dar împăratul Sung nu s-a grăbit să dea un asemenea ordin şi le-a spus:

– Ştiu că fiecare dintre voi, în adâncul sufletului, visează să devină împărat. Nu demult, am fost şi eu ca voi – un simplu general care, în sfârşit, s-a văzut urcat pe tron. Ei bine, din clipa în care am făcut-o nu mai am nici linişte, nici somn. La masă, în pat, în baie, în ospeţie – oriunde m-aşi afla, mă gândesc cu groază că cineva pune la cale înlăturarea mea…

Tremurând încă de frică, generalii au prins a-l compătimi şi a-l asigura de bunele lor intenţii, iar împăratul a continuat:

– Spuneţi-mi şi voi: oare nu este mai bine ca omul să-şi trăiască zilele în pace, fără primejdii şi războaie, bucurându-se de bogăţie şi onoruri?

– Sigur că da! l-au susţinut supuşii lui.

– Atunci vă propun o înţelegere: voi îmi daţi mie comanda soldaţilor voştri, iar eu vă dau în schimb case frumoase şi moşii întinse, în care să puteţi duce un trai tihnit şi bine asigurat până la adânci bătrâneţe.

Generalii (care se aşteptau la ceva mult mai rău) au primit cu bucurie oferta împăratului, prezentându-şi demisia şi retrăgându-se pe moşiile dăruite de el.

O singură căpetenie s-a opus şi, timp de câteva luni, s-a aflat în război cu împăratul Sung. În cele din urmă, însă, a pierdut şi acest rebel. Acum se aştepta să fie arestat şi omorât, dar, în loc de răzbunare, împăratul i-a acordat un post de dregător înalt şi l-a invitat la curtea sa.

Când s-a prezentat la el, împăratul i-a turnat o cupă de vin, s-o cinstească pentru pace. Fostul adversar a luat cupa cu mâini tremurânde, dar n-a îndrăznit s-o ducă la buze.

– Ştiu că trădarea se pedepseşte cu moartea, a rostit el emoţionat. Dar o rog pe maiestatea voastră să-mi cruţe viaţa ori să-mi taie capul ca unui soldat adevărat.

– De ce spui asta? s-a mirat împăratul.

– Pentru că nu vreau să mor otrăvit ca un câine… De asta şi refuz să beau vinul acesta.

Auzindu-l, împăratul a izbucnit în râs, apoi a luat cupa din mâna lui şi a băut-o el însuşi dintr-o răsuflare, demonstrându-i că vinul nu era otrăvit.

Din acea clipă, fostul adversar de moarte i-a devenit cel mai apropiat şi mai devotat dintre prieteni, iar dinastia sa a domnit peste China mai mult de trei sute de ani la rând…

* * *

Concluzia e simplă, dar educativă: bunăvoinţa dă roade mult mai preţioase decât, duşmănia!

– Cel mai sigur mod de a scăpa de un duşman, spunea J.J.Rousseau, e să ţi-l faci prieten.

Trăim timpuri confuze. Lumea e dură şi intolerantă. Până şi cea mai nevinovată atingere dintre oameni poate provoca scântei. Orice nechibzuinţă ne poate dezbina.

Or, dacă vrem să fim puternici, trebuie să fim uniţi şi să iertăm greşiţilor noştri cu aceiaşi neţărmuită bunătate cu care suntem şi noi iertaţi de Dumnezeu. Doar aşa ne vom da seama, în cele din urmă, că pacea e cel mai mare câştig într-un război…”

Anunțuri
De Valeriu Ungureanu Publicat în Eseuri Etichetat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s