De la Chişinău la Cuizăuca şi Mănăstirea Saharna

Ca şi vara trecută, am efectuat şi în acest an o vizită la părinţi. De această dată împreună cu soţia Valentina, fratele Vlad şi cu Ion, prietenul fratelui. Vlad lucrează în Italia şi vine în Moldova o dată pe an. A dorit să mergem la mormintele părinţilor.

Miercurea trecută – 4 august, creştinii ortodocşi din Basarabia au sărbătorit doi sfinţi: Sfânta Maria Magdalena şi Sfântul Foca. Sfântul Foca este venerat în mod deosebit în Moldova – nu se lucrează şi nu se aprinde focul. Circulă diverse legende înfricoşătoare referitor la aprinderea focului de Sfântul Foca.

La 6:50 fratele Vlad cu prietenul şi fostul lui coleg de grupă Ion, ne aşteptau deja în faţa casei.  Ne-am alăturat lor şi noi – eu cu soţia. Până la Orhei am mers foarte rapid. Acolo am aşteptat puţin deoarece pe „centura” laterală au loc reparaţii ale drumului şi traficul este fluidizat pe o singură bandă. Noua putere încearcă să rezolve o problemă foarte complicată pentru raioanele Rezina şi Orhei – reparaţia drumului. Puţin după Step Soci începe porţiunea cea mai rea a drumului. Este de neimaginat în ce stare rea este acea porţiune de drum. Cu chiu cu vai am ajuns la Cuizăuca. Pe străzile satului multă lume! La sat lumea se trezeşte foarte devreme – trebuie să îngrijească de păsări şi animale, chiar dacă e zi de sărbătoare. Pe la 8:00 toate treburile de neamânat ale gospodăriei sunt puse la punct şi lumea îşi poate permite să mai stea de vorbă.

La cimitir se construieşte un gard nou. S-au adunat bani de la rudele celor decedaţi şi prin eforturi comune se văd deja rezultatele. Am făcut curăţenie la morminte. Am aprins lumânări şi am tămâiat mormintele. Fratele Vlad a servit simbolic cu vin, de sufletele răposaţilor, consătenii care au trecut pe lângă cimitir. Şi-au amintit de părinţii noştri. Cu Fiodor Casanovici, pe care mama îl pomenea deseori când era vie, am avut o discuţie mai îndelungată. Şi-a amintit multe lucruri interesante. Oamenii de la ţară au o înţelepciune deosebiră şi este foarte interesant să asculţi părerile lor despre evenimentele care se petrec, despre politică şi politicieni. Ne-a invitat la el, dar am refuzat – aveam următoarea destinaţie – Mănăstirea Saharna.

La ieşirea din Cuizăuca am procurat un harbuz, roşii şi ardei dulci. Ulterior am savurat gustul lor delicios.

Până la Rezina drumul este într-o stare mai bună, decât cel pe care îl avusem de la Step Soci până la Cuizăuca. Am ajuns repede la Rezina. Suflul Nistrului l-am simţit cu mult înainte de a ajunge la el.

Drumul de la Rezina la Saharna ţine doar 7 km, de-a lungul Nistrului. Dar este o porţiune foarte rea chiar la ieşirea din Rezina – pe care am trecut-o foarte încet. La ieşirea spre Saharna am procurat cvas, care s-a dovedit a fi mult mai gustos decât cel din Chişinău. Pe drum multe vehicule. La Mănăstirea Saharna era adusă în acea zi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului din Poceaev.

La o depărtare aproximativ de un km, am fost nevoiţi să lăsăm automobilul. Intrarea transportului este interzisă.

Am urcat în primul rând spre crucea de pe stâncă. Arşiţa zilei, dar şi înălţimea ne-au solicitat ceva timp pentru acomodare. În schimb priveliştea care ni s-a deschis ochilor a delectat privirile.

După ce am admirat de sus Nistrul şi frumseţile care ni s-au deschis privirilor, am coborât spre Mănăstirea Sfânta Treime de la Saharna. Imaginile de mai jos ilustrează cele văzute.

Am ţinut neapărat să vizităm Monumentul geto-dac Campare, unde s-au păstrat rămăşiţele unei cetăţi de pământ geto-dace.

Am intrat în Biserica Mănăstirii, unde ne-am închinat moaştelor Sfântului Macarie şi Icoanei Maicii Domnului din Poceaev. Am aprins lumânări pentru sănătate şi pentru cei răposaţi.

Am intrat în biserica rupestră, unde se oficia o slujbă religioasă şi am fost miruiţi de părinte.

Am băut apă din izvorul cu apă tămăduitoare, dar şi ne-am cufundat în bazinul special construit pentru credincioşi.

Am trecut pe la cascadele naturale de pe râuşorul Saharna.

Obosiţi, dar foarte mulţumiţi sufleteşte, am pornit pe drumul invers – spre Chişinău. În Rezina ne-am oprit pentru ceva timp ca să ne potolim setea şi foamea. Am decis să păstrăm harbuzul pentru Codrii Orheilor.

Pe dealul Cinişeuţilor tancul sovietic T-34 aminteşte de evenimentele trecutului.

În Codrii Orheilor am poposit lângă Stejarul lui Cotovschi, unde de pe bannerul alăturat ne-au urmărit Mitropolitul Vladimir şi fostul ministru al securităţii – Valeriu Pasat. Harbuzul (pepenele roşu) a fost delicios.