Sunt lucruri care se înţeleg de la sine şi asupra cărora rareori ne oprim cu meditaţii profunde.
Spre exemplu, omul are aptitudini muzicale, are auz ideal, are voce bună, poate cânta la un instrument, compune muzică. Totul e clar – are omul talent. Altul poate să nu aibă aptitudini muzicale… Nu are auz. Sau are auz, dar nu are voce. Sau are şi auz, şi voce, dar nu poate cânta la un instrument muzical. E clar şi în acest caz – are anumite aptitudini, dar nu le are pe altele.
Careva are aptitudini sportive. E bun fotbalist. Chiar dacă nu excelează prin intelect, e un talent fotbalistic. Şi aici totul e clar!
Altul e cam prizărit şi îşi duce viaţa într-un cărucior cu rotile. Ba chiar comunică cu lumea prin aparate speciale. Având o viaţă dezastruoasă – e cel mai mare fizician al contemporaneităţii…
Exemplele de acest tip pot continua. În ele lucrurile sunt clare – omul are anumite aptitudini, dar nu le are pe altele. Sunt foarte rare cazurile când omul e talentat în absolut toate.
Totuşi există un domeniu în care se presupune că toţi oamenii au capacităţile necesare – e vorba de morală.
Fiecare dintre noi presupune că toţi semenii noştri au capacităţi morale şi fiecare dintre noi îşi duce viaţa în conformitate cu anumite valori şi norme morale: înnăscute, cultivate sau dobândite.
V-aţi gândit vreo dată că cineva ar putea să nu aibă aptitudini morale? Poate mima morala, fiindcă îl impune societatea s-o facă. Face acest lucru ca să fie asemănător cu ceilalţi. În realitate trăieşte în afara coordonatelor morale – într-un spaţiu de vid moral. E lipsit de la natură de aceste calităţi…
Aţi întâlnit asemenea oameni? Există oare asemenea oameni?
Să încercăm să privim mai atent la cei cu care avem ocazia să ne întâlnim în viaţă… Am putea avea surprize şi descoperiri neaşteptate…
Poate oare o hienă să fie asemenea unui miel?
Adorabil 
Pingback: Despre aptitudini morale… - Ziarul toateBlogurile.ro
„Poate mima morala, fiindcă îl impune societatea s-o facă. Face acest lucru ca să fie asemănător cu ceilalţi.” Toti fac asta, diferenta e ca unii constientizeaza necesitatea de a recurge la unele compromisuri pentru a putea coexista confortabil cu ceilalti membri ai societatii, iar altii nu constientizeaza aceasta cosiderind ca ei au „aptitudini morale”, consolindu-si astfel ego-ul lor sensibil.
Am folosit intenţionat combinaţia „aptitudini morale”, care ar putea fi apreciată cel puţin ca eronată, la prima vedere. Totuşi, în formarea conduitei morale sunt importanţi factorii: intelectual, afectiv şi volitiv. Folosind primul şi al treilea într-adevăr putem mima ca roboţii comportamentul nostru. Întrebarea de mai sus ţine mai mult de perspectiva afectivă: există oare oameni absolut insensibili la durerile altora?
Sensibilitatea la durerile altora … e extrem de diferita, in functie de diferite circumstante. In primul rand, suntem mult mai impresionati de diareea bebelusului nostru decat de nu stiu ce cataclism care a produs un milion de victime in Africa Centrala sau in India. Apoi, in functie de trasaturile noastre de personalitate suntem mai empatici sau mai putin. Eu consider ca exista trei feluri de „stimuli” – le zic astfel fiindca nu am un cuvant mai potrivit: oameni, obiecte, idei. Nu cred ca exista om insensibil la toti acesti stimuli, dar, pe de alta parte, fiecare din noi este mai mult sau mai putin impresionabil de stimulii dintr-o categorie sau alta. Un om fascinat doar de lumea ideilor ar putea deveni un ucigas in serie doar pentru a-si satisface o curiozitate stiintifica.
Despre „omul fara sentimente” s-a vorbit si s-a scris mult. In Strainul lui Camus, eroul principal ucide fiindca e deranjat de lumina soarelui. In nu stiu ce scriere a lui Andre Gide, un personaj calatoreste noaptea, printre junti, intr-un tren, alaturi de o batranica. Cei doi sunt langa usa vagonului, si curiozitatea „stiintifica” a personajului priveste modul in care ar reactiona politia daca el ar imbranci batrana afara din tren. Un alt persoanj celebru, cu deficit marcat de „sensibilitate” e inginerul Kirillov, din Demonii lui Dostoievski. Din cate mai tin minte, „amicii” sai incearca sa se foloseasca de lipsa lui de „sensibilitate” inclusiv fata de el insusi, cerandu-i sa se sinucida pentru a acoperi o crima.
Exemplele din lucrări artistice, pot fi completate cu cele reale! Putem adăuga exmple binecunoscute de toţi: Stalin, Hitler, Pol Pot. Ultimul a ucis 25% din populaţia Cambodgiei (circa 2 mln de oameni). Pol Pot a făcut studii în Paris. Totuşi… nu studiile au fost definitorii, ci natura lui…
Din nefericire în societate întâlnim aproape la tot pasul oameni care nu au atitudini morale. Ce morală au cei care scuipă cojile de seminţe pe jos? Ce morală au cei care înjură în gura mare pe stradă aşa, doar pentru a fi auziţi? Ce morală au alţii ca ei?
Ai dreptate, dragă Liviu! Sunt nişte cereri morale elementare, care, din păcate, nu au fost cultivate la timp! În asemenea situaţii poate e vorba şi de o cultură elementară…
Păi dragă Valeriu, înainte de cultură este exemplul primit de la părinţi în primii şapte ani de viaţă. Degeaba încerci să cultivi pe cineva dacă acasă vede cu totul alt ceva, care pentru acel cineva este mai grăitor decât cuvântul dascălului.
Ai dreptate! Din păcate sunt şi copii nefericiţi, părinţii cărora nu le prea pot da exemple bune (din diverse motive). Atunci în prim plan iese dascălul! E cel mai grav când copilul nu este îndrumat de loc, nici acasă, nici la şcoală. Atunci chiar e mare neşansă pentru copil…
Buna ziua, dorim sa va facem o propunere comerciala! Daca sunteti interesat trimiteti un e-mail la office@falvorotarybids.ro.
Cu siguranta ca aptitudinile morale le lipsesc unor persoane. Pot fi invocate multe cauze,printre care educatia deficitara, anturajul , prejudecatile, predispozitia spre incalcarea normelor. DIncolo de toate aceste explicaatii, un fapt este evident: omul nu este o perfectiune morala! Tindem spre aceasta, incercam zi de zi sa ne construim un caracter care sa corespunda cu normele societatii. De aceea nivelul moral al oamenilor difera in functie de maturizarea dar si de cultura lor. Insa in aceasta privinta nu pot sa nu constat ca persoane cu o cultura bogata au avut si un grad de imoralitate pe masura… Deci, nu doar mediocritatea naste imoralitate. Aceasta poate fi intalnita pretutindeni, la orice varsta si in orice context social…
@falvorotarybids
Rămâine să-mi comunicaţi despre ce e vorba!
@Pro Atitudine
Din păcate aşa este! Nci nu mi e necesar să ne referim la cineva alde Britney Spears, sau la vedete autohtone. Nu e nevoie să ne referim la savanţi alde Lâsenko sau la alţii pentru care furtul de idei, plagiatul e ceva obişnuit…
Doi oameni se pot deosebi enorm prin nivelul intelectual, unul – genial savant, altul – simplu ţăran, şi la fel de tare se pot deosebi în sens moral, doar că invers – omul simplu fiind net superior savantului.
Ceea ce de cele mai multe ori se si intampla… Ma refer la ultima dvs. afirmatie! Atunci cand eu fac referiri adeseori la mediocritate in articolele mele tocmai acest aspect incerc sa il surprind: relativitatea morala in care se complac inclusiv intelectualii. Activitatea mea este arondata acestui domeniu de activitate (la fel ca si dvs) insa nu pot emite pretentia ca toti cei care se cred intelectuali sunt la nivelul pretentiilor afisate. Au un comportament moral execrabil ceea ce ii face sa fie si mai mediocri tocmai prin faptul ca se pretind a fi intelectuali…
E cel mai greu pentru tineri să descopere aceste adevăruri, mai ales când fac primi paşi independenţi în viaţa de matur. E foarte neplăcut să descopere că persoanele, pe care le idolatriza cândva, au deficienţe serioase de morală…
Nu cred in perfectiunea umana, insa accept ideea ca avem nevoie de modele. Acesta este un element vital pentru care si eu militez. Trist es faptul ca modelele pozitive sunt tot mai putine, iar tinerii sunt dezorientati din acest punct de vedere. Si mai dureros e faptul ca tinerii chiar isi fac modele din persoane cu o moralitate indoielnica. Aceasta poate si datorita faptului ca identifica destul de greu modele corecte si coerente acasa, printre parinti, sau la scoala, printre profesori…
E chiar deyastruos ce se promovează la TV, în special la ProTV. Zilele trecute a fost difuzată o informaţie despre un băiat şi o fată de 14 ani veniţi în Bucureşti din provincie. Copii îndrăgostiţi… La o aşa vârstă sentimentele sunt foarte puternice şi arzătoare… Ea, cu acordul/îndemnul lui, practica prostituţia ca să aibă mijloace de existenţă… Totul e îngrozitor în aşa o situaţie, dar şi mai îngrozitor e că de fapt un aşa comportament ar putea fi liber un rezultat a ceea ce se promovează la TV. Se promovează ca model al unei femei de succes femeia uşuratică, care schimbă bărbaţii ca mănuşile, interesată doar de sex, haine, bani, exterior, ieşire la TV ca o păpuşă…
Arareori vedem emisiuni despre femei talentate din domenii: ştiinţific, pedagogic etc., adică domenii în care se cere talent, muncă, perseverenţă…
Sunt foarte importante mijloacele care promovează valori. Navighez prin Internet în căutarea lor şi azi am avut norocul să dau de un asemenea site:
http://www.urmatorulnivel.com/
Evident, nu pot să trag o concluzie obiectivă doar în baza unei vizite, dar, cel puţin la prima vedere, îmi pare un site valoros. Sper ca în timp această concluzie să fie doar întărită.
Interesanta combinatia „aptitudini morale” 🙂
Personal prefer exprimarile care se refera la o axa a moralitatii.
Si da, exista cel putin o structura de personalitate , cea numita de specialisti ca „antisociala” care e lipsita de acest simt moral si care comite diverse fapte antisociale fara nici o mustrare de constiinta, mascand adesea totul sub o aparenta carismatica. Deci da, hiena poate fi asemeni unui miel 🙂
Combinaţia aparent supără 🙂 Dar, de fapt, are drept la existenţă…
În sensul care l-ai evidenţiat, spun şi eu că se aseamănă 😉 🙂
Dreptul la existenta il are si un fir de iarba.
Dreptul la o ultima dorinta. Aici ma gandesc la condamnatul la moarte, cel neinzestrat cu ‘aptitudini morale” sau ma rog, lipsit de axa moralitatii 🙂
Despre dreptul la fericire, altadata 🙂
Dreptul la ultima dorinţă vine ca o „îndreptăţire” pentru acei care condamnă la moarte! Nimeni nu are dreptul să ia viaţa altuia! Cel puţin aşa înţeleg mesajul creştin!
Dreptul la fericire – o temă foarte interesantă! Am abordat tema fericirii în unul dintre primele articole de pe blog! Dreptul la fericire – e şi un subiect incitant 🙂
Dreptul la ultima dorinta imi pare un exercitiu fals de bunavointa din partea cuiva ce are drept de viata si de moarte asupra altcuiva. E ca aceea generozitate aparenta, in care de fapt, cineva nu daruieste nimic ci doar joaca acest rol, cu succes.
Nici eu nu cred ca un om are dreptul sa ia viata cuiva.
..
O sa caut printre primele aricole despre dreptul la fericire 🙂
Si dupa ce epuizam toate drepturile, va trebui sa vorbim despre obligatii. In fond, nu ni se cuvine orice, nu ? 🙂
Poate privit şi răzbunare a societăţii pentru crimele săvârşite de condamnat. Uneori – o modalitate de îngrădire a societăţii de un rău… Totuşi… Oricare ar fi fost atitudinea faţă de Ceaşescu, am considerat şi atunci incorectă condamnarea la moarte. La fel şi cu Saddam Hussein… Repet nu-i apăr…
Exact, e o temă care poate fi dezvoltată… Că ni se cuvine orice? Sigur nu! Dar… mai ştii… 🙂