Credinţa

Există Dumnezeu ori nu? – o întrebare care frământă minţile de mii de ani!

E important răspunsul la această întrebare? Din perspectiva ştiinţifică – da! Nu şi din perspectiva existenţei umane!

De ce? De ce nu e important din perspectiva existenţei umane?

Fiindcă omul are nevoie permanentă de sprijin! „Daţi-mi un punct de sprijin şi voi mişca Pământul”. Acest citat al celebrului Arhimede (287 î.Hr. – 212 î.Hr.) e adevărat nu numai din perspectiva legităţilor fizice! E un adevăr şi din perspectiva spirituală, şi din cea sufletească şi morală.

La fel cum omul se sprijină de repere la deplasarea sa în spaţiu, la fel şi la deplasarea imaginaţiei şi a gândului omul se sprijină de repere spirituale. Iar la deplasarea în timp a sufletului omenesc – se sprijină de repere sufleteşti şi morale.

Nu numai în momentele dificile, dar şi în momentele de descătuşare a spiritului, sufletului şi imaginaţiei, omul are nevoie de punctele de sprijin, de repere. Poate fi oare un reper mai genial decât credinţa într-o forţă supremă benefică, orice formă ar avea ea?

Omul are nevoie de credinţă la fel cum are nevoie de aer, de apă, de mâncare… Întrebarea despre existenţa lui Dumnezeu nu are sens din punctul de vedere al existenţei omului deoarece totdeauna vor exista oameni care vor găsi necesar să creadă în Dumnezeu şi existenţa lui!

Anunțuri

17 comentarii la “Credinţa

  1. Pingback: Credinţa - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Credinta constituie un element vital al existentei umane. Fie si penru faptul ca este parte constitutiva a personalitatii noastre. Eliminarea credintei din viata omului predispune la dezumanizare. Golul creat nu poate fi umplut decat cu rautate. Ceea ce ar putea explica, de-altfel, de ce omenirea a ajuns la un asemenea nivel de degradare. Pe de alta parte, credinta nu este similara cu ritualismul. Multi le confunda. Desi nu se elimina reciproc, ci se includ, totusi, credinta transcede dincolo de ritualuri, fiind necesara exprimarea ei dincolo de elemenetele vizibile. Credinta este o parte a sufletului si trebuie sa fie exprimata acolo si nu in public… Asistam, din pacate, la o deturnare a sensului de credinta si o etalare a acesteia in spatiul public, ceea ce conduce la erodarea unei spiritualitati autentice.

  3. Dumnezeu există doar dacă eu vreau să cred că El este. Şi El este aşa cum cred eu, şi tu, şi ei (ele). Dumnezeu nu s-a arătat şi nu se arată, dar ne face să înţelegem că El există prin tot ce ne înconjoară şi ni se întâmplă, căci nicio întâmplare nu este întâmplătoare.
    Dumnezeu ne călăuzeşte şi ne ajută fără să ştim şi fără să ne dăm seama. Fără ajutorul lui nu am putea face nimic. Nici măcar să ridicăm un minuscul pai.
    Dumnezeu este de o modestie de neînchipuit. Dumnezeu face în locul nostru tot ce este de făcut, dar ne lasă să trăim cu iluzia că noi am făcut. Deşi suntem slabi, Dumnezeu ne lasă să credem că noi suntem cei mari şi tari. Deşi nu-l vedem, Dumnezeu este tot timpul cu noi. Şi cum noi suntem milioane, Dumnezeu este milioane + 1, pentru că acel +1 este El, Dumnezeu.

  4. @Pro Atitudine
    La acest lucru m-am referit şi eu! E una biserica oficială şi alta credinţa. Biserica este, în sensul laic, o afacere profitoare. Pe când credinţa omului ţine de relaţia lui cu forţa divină şi e o relaţie mult personală şi nu una publică.

  5. Credinta este un act intim si asa ar trebui sa ramana. Cei din jur ar trebui sa vada nu pseudo-piosenia individuala, ci faptele provenite din credinta. Asistam insa, cu surprindere, la o exprimare publica la o anumita forma de credinta care nu se concretizeaza si in transformari interioare. Nu este intamplator faptul ca societatea umana devine tot mai degradanta si tot mai pretins religioasa. Fariseica in exprimari si lipsita de autenticitate in suflet. Una dintre ultimele intrebari pe care le ridica Iisus Hristos era sugestiva pentru timpurile pe care le traim: Atunci cand voi reveni, voi mai gasi credinta pe pamant?

  6. Credinţa fiecăruia este, în primul rând, ceva intim ce ţine doar de credincios şi Dumnezeu. În rest, se poate manifesta în diverse moduri, inclusiv prin exteriorizare.
    Că ar putea să dispară credinţa creştină… Unul Dumnezeu ştie!

  7. E interesant că a convinge înseamnă a fa pe cineva să adopte o părere pe bază de dovezi și argumente, a-l face să recunoască ceva ca adevărat. Pentru a fi convingere fermă în acest caz nu rămâne alt ceva decât a spune că în esenţa sa noţiunea de Dumnezeu proneşte de la noţiunea de bine. Şi atunci rămâne acest unic argument că a dori bine este în natura omului, cel puţin – bine personal. Un rău total este greu de imaginat. Când spunem Dumnezeu, când ne gândim la Dumnezeu, când ne adresăm lui Dumnezeu,spunem bine, gândim la bine, ne adresăm binelui.

  8. Foarte frumos spus!

    Totuşi… Îmi pare că starea exhaustivă de fericire e, probabil, mai mult legată de existenţa Domnului în suflet (care şi e sorgintea conştientă sau inconştientă a fericirii), iar, atunci când suntem loviţi de soartă ne adresăm mai insistent Lui deoarece nu-l avem suficient de mult în suflet (sau chiar l-am pierdut)…

  9. Fără de CREDINŢĂ, NU ESTE CU PUTINŢĂ SĂ FIM PLĂCUŢI LUI DUMNEZEU, pentru că cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că se face răsplătitor celor care -l caută.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s