Tănase, bloggerii şi Dalai Lama…

Vin cu o reacţie cam întârziată la „disputa” dintre maestrul Tănase şi bloggerii moldoveni. Îmi pare o dispută dintre diverse categorii de greutate. Şi nu e vorba doar de talente, profesionişti, amatori, experienţă sau de generaţii diferite. Când e vorba de valoare, lucrurile îmi par simple… Ce conflict poate exista între Eminescu, Arghezi, Stănescu şi Vieru, spre exemplu? Între Sadoveanu şi Stănescu? Între Eminescu şi Tănase…

Conflictul apare acolo unde sunt interese diferite… Nu cred că interesele maestrului Tănase sunt cumva în contradicţie cu interesele bloggerilor moldoveni. Mai degrabă e vorba de o probozeală părintească şi de o reacţie cam copilărească a bloggerilor…

Totuşi… E ceva deranjant în această situaţie… După părerea mea deranjează atitudinea!

Un prieten când critică, o face cu intenţii bune şi oferă sprijinul necesar… Ca să fiu corect înţeles, reamintesc că termenul „blog” provine de la Web Log şi înseamnă Jurnal (personal) pe Web. Chiar dacă sensul iniţial de jurnal personal s-a modificat întrucâtva, totuşi pentru mulţi blogul rămâne anume jurnal personal. E menţinut de o singură persoană şi, de regulă, nu e susţinut material de nimeni… Nu cred că activitatea revistei „Timpul” este asigurată doar de o singură persoană… Şi nu e vorba doar de atitudinea maestrului Tănase, dar şi de cea a bloggerilor… Critica trebuie să fie nu numai constructivă, nu numai responsabilă, dar şi pozitivă

Oare poate fi critica pozitivă?

E un subiect pe care l-am mai discutat pe blog… Revin la el cu un argument în plus, care îmi pare  destul de util, chiar şi prin faptul că vine dintr-o altă lume – acea a budismului, oferindu-ne o perspectivă mai puţin obşnuită asupra lucrurilor. E vorba de articolul liderului tibetan Dalai Lama, în traducere proprie din limba engleză.

Combaterea stresului si depresiei

La un nivel fundamental, ca fiinţe umane, toţi suntem la fel; fiecare dintre noi aspiră la fericire şi fiecare dintre noi nu doreşte să sufere. Acesta e motivul din care încerc să atrag atenţia oamenilor, ori de câte ori am ocazia, la ceea ce în calitate de membri ai familiei umane avem în comun şi la natura profundei interconectări dintre existenţa şi bunăstarea noastră.

Astăzi, există o ascendentă recunoaştere, dar şi o crescândă evidenţă ştiinţifică, care confirmă legătura strânsă dintre starea spiritului şi fericirea noastră. Chiar dacă pe de o parte, mulţi dintre noi trăiesc în societăţi foarte dezvoltate material, mulţi dintre oameni nu sunt foarte fericiţi. Sub suprafaţa frumoasă a abundenţei există un gen de agitaţii mintale, care conduc la frustrări, certuri inutile, dependenţă de droguri sau alcool, şi în cel mai rău caz, sinucideri. Nu există nici o garanţie că bogăţia este singura care poate să-ţi dea ţie bucuria împlinirii pe care o cauţi. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre prietenii tăi. Când eşti într-o intensă stare de furie sau ură, chiar şi un prieten foarte apropiat îţi apare ca cineva neprietenos sau rece, distant şi enervant.

Totuşi, pe de altă parte, ca fiinţe umane suntem înzestraţi cu minunata inteligenţă umană. Pe lângă aceasta, toate fiinţele umane au capacitatea de a fi foarte hotărâte şi de a direcţiona sentimentul puternic de hotărâre în orice direcţie doresc. Atâta timp cât ne reamintim că avem acest dar minunat de inteligenţă umană şi capacitatea de a dezvolta fermitatea şi de a o utiliza în moduri pozitive, ne vom păstra sănătatea noastră mintală. Conştiinţa de a avea acest mare potenţial uman ne dă o putere fundamentală. Această recunoaştere poate acţiona ca un mecanism care ne permite să rezolvăm orice dificultate, indiferent de situaţia cu care ne confruntăm, fără a pierde speranţa şi fără a ne cufunda în sentimente de proprie subapreciere.

Scriu acest lucru ca o persoană care şi-a pierdut libertatea de la vârsta de 16 ani, apoi şi-a pierdut şi ţara sa, la vârsta de 24. În consecinţă, am trăit în exil pentru mai mult de 50 de ani, timp în care noi tibetanii ne-am dedicat păstrării vitalităţii identităţii proprii, conservării culturii şi valorilor tibetane. Aproape zilnic ştirile din Tibet sunt sfâşietoare şi totuşi nici o provocare nu ne dă motive de a renunţa.

Una dintre abordările pe care personal le găsesc utile este de a cultiva gândul: dacă situaţia sau problema este de aşa natură încât să poată fi remediată, atunci nu este nevoie să-ţi faci griji în legătură cu ea. Cu alte cuvinte, dacă există o soluţie sau o cale de ieşire din dificultate, nu e nevoie să fii copleşit de ea. Acţiunea adecvată este de a căuta soluţia. În mod clar e mai raţional să-ţi consumi energia concentrându-te asupra soluţiei, decât îngrijorându-te de problemă. Alternativ, dacă nu există nici o soluţie, nici o posibilitate de soluţionare, atunci nu există, de asemenea, nici un sens de a fi îngrijorat, deoarece oricum nu poţi face nimic. În acest caz, cu cât mai devreme ai acceptat acest fapt, cu atât e mai uşor pentru tine. Această formulă, desigur, implică în mod direct confruntarea problemei şi abordarea unei viziuni realiste. În caz contrar, vei fi în imposibilitatea de a afla dacă există sau nu o soluţie a problemei.

Având o viziune realistă şi cultivând o motivaţie corespunzătoare, te poţi scuti de sentimentele de teamă şi anxietate. Dacă îţi dezvolţi o motivaţie pură şi sinceră, dacă eşti motivat de dorinţa de a ajuta pe bază de bunătate, compasiune şi respect, atunci poţi continua orice gen de muncă mai eficient şi cu mai puţină teamă sau îngrijorare, în orice domeniu şi funcţie, nefiind îngrijorat de ceea ce cred alţii şi de faptul că vei atinge ori nu cu succes scopul final. Chiar dacă nu vei reuşi să atingi obiectivul, te vei simţi bine că ai făcut efortul. Având o motivaţie rea, chiar dacă oamenii te vor lăudă sau îţi vei atinge obiectivul dorit, nu vei fi fericit.

Totodată, putem simţi, uneori, că întregile noastre vieţi sunt nesatisfăcătoare, ne simţim pe punctul de a fi copleşiţi de dificultăţile cu care ne confruntăm. Acest lucru se întâmplă periodic, în diferită măsură, cu noi toţi şi e vital să depunem toate eforturile pentru a găsi căile de ridicare a stărilor noastre de spirit. Putem să ne reamintim de bunul nostru noroc. Putem, de exemplu, să fim iubiţi de cineva. Putem avea anumite talente. Poate că avem o educaţie bună. Poate că ne sunt asigurate cerinţele noastre de bază – alimentele pentru hrană, hainele pentru îmbrăcat, locul de trai. Poate că am  efectuat anumite fapte altruiste în trecut. Trebuie să luăm în consideraţie chiar şi cel mai mic aspect pozitiv al vieţii noastre. Dacă nu reuşim să găsim o modalitate de a ne înălţa noi înşine, există pericolul de a ne scufunda viitorul într-o senzaţie de neputinţă. Acest lucru ne poate determina să credem că nu avem capacitatea de a face bine deloc. Astfel, ne creăm condiţii de auto disperare.

Fiind călugăr budist, am învăţat că ceea ce ne deranjează definitoriu pacea noastră interioară este ceea ce noi numim emoţii deranjante. Toate acele gânduri, emoţii şi evenimente mentale care reflectă o stare negativă sau de non-compasiune a minţii submină inevitabil experienţa noastră de pace interioară. Toate gândurile şi emoţiile negative – cum ar fi ura, furia, mândria, pofta, lăcomia, invidia şi aşa mai departe – sunt considerate a fi surse de dificultate, de deranjare. Gândurile şi emoţiile negative împiedică aspiraţiile noastre de bază – de a fi fericiţi şi de a evita suferinţa. Atunci când acţionăm sub influenţa lor, devenim orbi la impactul acţiunilor noastre asupra altora: ele sunt cauza comportamentului nostru care acţionează distructiv atât asupra altora, cât şi asupra noastră înşine. Crima, scandalul şi înşelăciunea, toate îşi au originea în emoţiile deranjante.

Apare inevitabil întrebarea: putem antrena mintea/spiritul?

Exista multe modalităţi prin care se face acest lucru. Printre acestea, în tradiţia budistă, există o instruire specială numită antrenament al minţii, care se concentrează pe cultivarea preocupării pentru alţii şi pe transformarea dificultăţii în avantaj. E acel model de gândire, de transformare a problemelor în fericire, care a permis poporului tibetan să-şi menţină demnitatea şi spiritul proprii în confruntarea cu marile dificultăţi. Am găsit în propria mea viaţă această recomandare de mare beneficiu practic.

Un mare profesor tibetan de formare/antrenare a minţii a remarcat cândva că una dintre calităţile cele mai minunate ale minţii este că ea poate fi transformată. Nu am nici o îndoială că acei care încearcă să transforme mintea lor, depăşesc emoţiile deranjante şi ating sentimentul de pace interioară. Ei observă după o perioadă de timp schimbările în atitudinea lor mintală şi în reacţiile faţă de oameni şi evenimente. Mintea lor devine mai disciplinată şi mai pozitivă. Şi sunt sigur că observă creşterea propriului lor sentiment de fericire în măsura în care contribuie la o mai mare fericire a altora. Mă rog ca toată lumea care procedează aşa să-şi vadă obiectivul binecuvântat cu succes.

Dalai Lama

31 decembrie 2010

Publicat  în „Hindustan Times”, India, 3 ianuarie 2011

Critica este, în mare măsură, violenţă verbală. E reacţie negativă la ceva şi nu produce satisfacţie celui criticat… În consecinţă nu contribuie la fericirea lui…

De aceea când îl critici pe cineva, dacă eşti prieten, neapărat oferi şi modalitatea de a corecta lucrurile sau cel puţin oferi un sfat util… Poţi să critici orice, chiar şi satul sau oraşul de baştină, chiar şi prietenii şi fraţii, chiar şi părinţii sau consătenii… Pentru ce critici? Ce scop ai? Ce interese ai când critici? Oferi sprijin, soluţii? Sau oferi doar discordie, neînţelegeri şi emoţii deranjante?

Anunțuri

18 comentarii la “Tănase, bloggerii şi Dalai Lama…

  1. Pingback: Tănase, bloggerii şi Dalai Lama… - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Eu nu măîndoiesc de profesionalismul nimănui, dar bag în seamă sau nu bag în seamă după cum este cazul. Dacă pe blogul meu scriu bine sau rău, o fac pe blogul meu aşa cum consider că este bine. Dacă aş face altfel nu ar mai fi blogul meu. Dacă pe alte bloguri scriu prost, „propritarii” acelor bloguri au coş de gunoi. Aşa că este dreptul lor să arunce mesajele mele acolo şi nu am pentru ce mă supăra. E blogul lor şi ca atare fac ce cred ei de cuviinţă.

    Noa serbus.

  3. @moldoveanul Unii dintre noi se indoies ca exista Dumnezeu! E problema lor si nu a Domnului!

    @abbilbal E înţelepciunea anilor în ceea ce afirmi! Totuşi, tinerilor li se mai iarta greselile, chiar şi atunci când scriu ceea ce peste ani o sa le trezească remuşcări!

  4. Da, Dalai Lama ca orice preot al oricarei religii si al oricarui Dumnezeu, propovaduieste pacea si toleranta!
    Chiar pacea cu tine insuti – si cred ca asta in primul rand!
    Faptul ca traim intr-o societate haotica, fara ierarhii, fara toleranta, fara respect pentru istorie… nu face decat sa adanceasca si criza noastra interioara! Afirmatiile socante si defaimatoare din media nasc tot felul de conflicte lipsite de sens !
    Sa recitim pe Dalai Lama… e cea mai buna solutie!
    Salutari si multumesc pentru postare!

  5. Citisem intregul dvs. articol, asa cum le citesc pe toate. Pe cele cu valori matematice nu prea le inteleg, insa nici nu va faceti probleme, ca nu veti reusi sa ma atrageti pe un asemenea palier! 🙂 Insa, nu postasem comentariu fiindca ati schimbat intre timp postraea. Acum revin…
    Sunt perfect de acord cu argumentatia dvs. sustinuta prin acel citat. Eu insumi pegateam acum un material asemanator pentru o postare viitoare. Deci, nu ma pot pronunta impotriva si sustin aceeasi perspectiva.
    Unde simt nevoia de a face o nunatare este legat de necesitatea constientizarii realitatii. Dalai Lama se pronunta impotriva disperarii si sunt de acord cu aceasta. Insa, nu uitati esenta filosofiei budiste. Acolo nu se militeaza pentru implicare, ci pentru detasare. IN aceasta privinta fiind un dezacord cu gandirea crestina, care sustine asumarea suferintei prin implicare. Insa, ce te faci cand exista o evadare din realitate tocmai pentru a nu se ajunge la faza disperarii. Fiind o forma de autoprotectie si de securizare interioara?
    Personal, sunt dornic sa vad poporul meu progresand. Ceea ce ma doare este ca nu se constientizeaza situatia prezenta. Se incearca o invinovatire doar a politicienilor (nu este prima oara cand facem aceasta) pentru a nu ne asuma si propria responsabilitate. Dupa cum ati observat in articolele mele, uneori lansez sarje impotriva clasei politice. Insa, nu este singura vinovata. ATunci cand fac referiri la popor (mai bine spus, la mentalitatea colectiva) o fac cu dorinta de a-mi ajuta poporul sa se trezeasca la realitate. Sa inteleaga ca prin modul sau de a fi este parte culpabila a situatiei haotice in care traieste. Daca nu constientizam aceasta, oricat de dureros ar fi, criza aceasta nu ajuta la nimic. Partea pozitiva a crizei poate fi chiar oportunitatea unei purificari.
    Deci, departe de mine de a-mi critica poporul. Atunci cand o fac resimt durere in suflet. Insa, traiesc in aceasta tara si ma doare mai tare sa vad inconstienta in care se traieste. Si, dupa cum ati observat, nu ma feresc sa ating subiecte tabu. O fac chiar daca este riscant. Insa singura sansa pentru un individ sau o colectivitate sa progreseze este sa se confrunte cu adevarul despre el insusi. Chiar Hristos spunea: Veti cunoaste adevarul si veti deveni slobozi.
    Acesta este un pas esential in regenerare nationala. Stiu ca doare, insa fara operatie boala se extinde.
    Nu in ultimul rand, incerc sa am o abordare moralista. In general, toti moralistii sunt critici in in modul in care scriu si la randul lor sunt criticati. face parte din mersul societatii o asemenea atitudine. insa, merita ca riscul sa fie asumat!

  6. Critica si Caragiale! Dar facea aceasta in alt stil – abordand realitatea cu umor si ironie ea apare dintr-o perspectiva mai putin dureroasa si destul de aproximativa! Iar adevarul se intuieste mai mult relativ! Nu pretind ca am dreptate absoluta in aceste aprecieri…

    Stilul pe care il abordezi imi pare mai mult academic – lucrurile se concep serios, exact, iar adevarurile se inteleg ca a fi aproape absolute! De unde apar si impresiile de care am scris…

  7. LA Caragiale cred ca era mai mult decat critica. Era deja dispret. Presupun ca stiti ca a plecat in Germania ca sa moara intr-o tara mai civilizata, asa cum o numea el.
    Dar despre Eminescu ce parere aveti? Nu a fost un pamfletar. rar a scris ironic. A avut un stil academic si aproape ucigas. A lovit dur si adanc. Astazi cred ca ar plati amenzi din greu pentru atac la persoana.
    Eu nu as proceda asa. Insa, inainte de a ma apuca sa imi fac blog am citit suficienta literatura despre psihologia si sociologia poporului roman. Cand am descoperit anumite realitati ascunse am considerat ca trebuie sa ies la interval ca sa ajut si eu cu ce pot. daca Eminescu prin stilul sau a gresit atunci nu a mai fost un geniu. Iar daca a fost un geniu, atunci a stiu ce face. SI credea si el in forta adevarurilor absolute. pe care le vehicula cu toata convingerea. In ultimul articol am incercar sa abordez putin problema eminesciana din acest punct de vedere fiindca este ziua poetului. Cred ca ne este de folos sa invatam ceva mai mult de la el si nu doar din poeziile sale…

  8. Ma dezic de adevaruri relative. In probleme de morala si etica adevarul este absolut. Relativismul ne-a impins in impas si ne este greu astazi sa mai afirma idei pe care sa le argumentam cu toata convingerea. Un articol poate fi scris de pe pozitii absolute si trebuie demontat cu argumente. Tocmai in aceasta atitudine sta arta dezbaterii… insa, daca relativizam, atunci dezbaterea nu isi mai are sens, fiindca fiecare ar adevarul sau.
    Cred ca m-ati provocat sa scriu un articol despre aceasta problema…

  9. E de competenta criticilor literari sa dea caracteristici operelor lui Caragiale si Eminescu, precum si atitudinilor lor! Nu ma simt in dreptul a da caracterstici gereralizatoare! Totusi fiind azi o zi deosebita, prezint versuri care, in opinia mea, spun mult in acest context. De fapt, sunt suficiente si doua cuvinte din ele…

    Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
    Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
    Braţele nervoase, arma de tărie,
    La trecutu-ţi mare, mare viitor!
    Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
    Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
    Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

    Vis de răzbunare negru ca mormîntul
    Spada ta de sînge duşman fumegînd,
    Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
    Visul tău de glorii falnic triumfînd,
    Spună lumii large steaguri tricoloare,
    Spună ce-i poporul mare, românesc,
    Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

    Îngerul iubirii, îngerul de pace,
    Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
    Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
    Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
    El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
    Guste fericirea raiului ceresc,
    Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

    Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
    Tînără mireasă, mamă cu amor!
    Fiii tăi trăiască numai în frăţie
    Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
    Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
    Arme cu tărie, suflet românesc,
    Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
    Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

  10. Am discutat anterior despre adevaruri relative si absolute! Am clarificat atunci lucrurile si nu cred ca are rost sa revenim la acele dezbateri deoarece am ajuns la un numitor comun! De aceasta data m-am referit la faptul ca adevarurile evidentiate in articole cu stil academic sunt interpretate adesea ca ceva absolut. Ma refer la impresii de aceasta data. Adevaruri de tipul legilor lui Newton, care nu pot fi contestate in sistemul de referinta corespunzator. Ma pun in situatia unei persoane care este criticata foarte dur, fara a i se evidentia si calitatile pozitive pe care le are. E o atitudine aproape ucigasa! Desigur depinde si de persoana vizata, dar nu cred ca pe cineva il poate inaripa critica dura. Poate doar sa dea un imbold spre activitate… dar nu totdeauna de tip constructiv…

  11. Tanasa, era unicul (in ochii mei desigur) Jurnalist caruia ii citeam cu mare atentie discursurile si nu ma indoiam de provenienta lor si totdata nivelul credibilitatii era destul de innalt… Dar, uite dupa ce s-o facut el vint spre Bloggeri cu astfel de comentarii, apoi nu mai vizitez Timpul lui, in RM si fara dinsul ajung canalii, da uite ca si asta o luat-o pe cararea lor….Pacat si iar pacat, Cel mai pacat este ca la sfirsit de cariera o dat-o in bara, in loc sa se dea jos de pe podium cu aplause se va da cu injurari si priviri taioase…

  12. Ai perfecta dreptate in ceea ce spui! E regretabila „cotitura” pe care a efectuat-o! Mai ales ca e imposibil de citit toate blogurile si de dat o caracteristica generalizatoare intregii blogosfere moldave! Dar, zic eu, poate il mai iertăm si noi, tinand cont de meritele lui din trecut! Are dreptul , ca şi oricare alt om, la greşeli. Timpul şi nu revista va pune totul la loc 🙂 Că, cel putin in cazul unora dintre bloggeri, are dreptate… Cum ar fi, spre exemplu, un tanar care pe blogul lui scria despre Mihai Eminescu, numind-ul „mihaiţă”… Poetul n-a pierdut nimic. Şi bloggerul nu s-a inaltat – peste ani ar putea să-i fie ruşine de ceea ce a scris.

  13. Noi il vom ierta, mai rau e daca societatea nu-l va ierta 🙂 Ultimele sale comentarii si analize din anul precedent, c-am s-au rasfrint negativ asupra imaginii domniei sale, ei si pentru a umple „paharul amarului” domnul Tanase o pus ultimul punct, atingind bloggerii… Da, desigur ca sunt o mare parte din acestia, care nu merita atentia si nici n-ar trebui sa se implice in analize de care nu sunt capabili, dar asta e, Unul ii spune lui Eminescu „mihaita”, altii fac stiri bombe, (ma refer la unimedia)… Regretabil e faptul ca nu avem o sursa Nationala de informare, care nu ar avea radacini prin partidele politice… Ei, asta e… Raminem numai cu Speranta si Regretul …
    „E usor a scrie versuri, Cind nimic nu ai a spune”…

  14. Sincer sa fiu, deja de mult timp il citesc pe Tanase doar accidental, prin reader, cand imi par subiectele mai interesante… Dar, nu uit timpurile cand era poate unica voce in Basarabia care spunea lucrurilor pe nume… Iar ceea ce proveste blogurile… In Romania sunt multe bloguri bune. La noi – mult mai putine, dar avem si noi suficiente, care, din pacate, sunt mediatizate mai putin… Unimedia mediatizeaza blogurile selectiv si dupa niste principii cam „obscure” si numai de ei cunoscute… Iar comentariile pe site-ul lor chiar sunt cu totul deygustatoare… Uneori pare ca sunt facute de o singura persoana, doar ca folosind diverse nume… Intr-adevar, e regretabil faptul ca nu avem surse de informare neangajate politic sau in alt mod… Ramanem cu Speranta si Regretul, dar mai incercam sa ne clarificam si noi cu realitatea ce ne inconjoara scriind si comentand cum putem… Spunând si noi ceea ce ne doare…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s