Torţa vie

Ieri, 14 octombrie 2011, în oraşul francez Beziers profesoara de matematică de 44 de ani de la Liceul Jean Moulin s-a stropit cu gaz în timpul unei pauze şi si-a dat foc în faţa liceului în care lucra. A ars ca o torţă vie în faţa elevilor şi colegilor, refuzând ajutorul. Profesoara a fost transportată de urgenţă cu elicopterul la Spitalul Universitar din Montpellier, dar a decedat în după-amiază din cauza arsurilor de gradul trei ce i-au acoperit întregul corp. In urma incidentului, sindicatele franceze cer pornirea unei dezbateri naţionale pe tema condiţiilor de muncă ale profesorilor.

În acest context, motorul de căutare Wolfram Alpha ne poate ajuta să efectuăm o mică analiză şi să constatăm că nu doar  condiţiile materiale sunt importante pentru lucrul normal al pedagogilor.

Conform datelor pentru anul 2009, Franţa se află pe locul 5 în lume, după volumul de cheltuieli pentru educaţie, pe primul loc fiind SUA:

1. SUA – 777 miliarde de dolari pe an,
2. Marea Britanie – 155,6 miliarde de dolari pe an,
3. Japonia – 151 miliarde de dolari pe an,
4. Germania – 128,7 miliarde de dolari pe an,
5. Franţa – 126, 5 miliarde de dolari pe an,

13. Russia – 38.33 miliarde de dolari pe an,

19. Norvegia – 26.14 miliarde de dolari pe an,

42. România – 7,389 miliarde de dolari pe an,

102. Moldova – 0,4994 miliarde de dolari pe an,

Tabelul complet poate fi consultat efectuând clic pe «Education expenditures per student».

În rezultatele aceleiaşi căutări se afişează şi numărul total de persoane care la nivel global sunt cuprinse în cele trei niveluri de studii (primar, secundar, universitar) – 1,312 miliarde de persoane.

Cheltuielile anuale suportate pentru o persoană la nivelul primar pot fi obţinute efectuând clic pe «public spending on education primary school».

1. Islanda – 17 136 dolari pentru o persoană pe an,
2. Luxembourg – 16 271  dolari pentru o persoană pe an,
3. Norvegia – 15 207 dolari pentru o persoană pe an,
4. Danemarca – 13 965  dolari pentru o persoană pe an,
5. Elveţia – 12 943  dolari pentru o persoană pe an,

10. SUA – 10 222 dolari pentru o persoană pe an,

17. Franţa – 7 151 dolari pentru o persoană pe an,

52. România – 1 570 dolari pentru o persoană pe an,

80. Moldova – 647 dolari pentru o persoană pe an

Cheltuilile anuale suportate pentru o persoană la nivelul secundar pot fi obţinute efectuând clic pe «public spending on education high school».

1. Norvegia – 21 831 dolari pentru o persoană pe an,
2. Liechtenstein – 21 786  dolari pentru o persoană pe an,
3. Luxembourg – 19 632  dolari pentru o persoană pe an,
4. Danemarca – 18 374  dolari pentru o persoană pe an,
5. Suedia – 15 488  dolari pentru o persoană pe an,

14. SUA – 11 233 dolari pentru o persoană pe an,
15. Franţa – 10 672 dolari pentru o persoană pe an,

60. România – 1 308 dolari pentru o persoană pe an,

85. Moldova – 614 dolari pentru o persoană pe an

Cheltuilile anuale suportate pentru o persoană la nivelul universitar se obţin efectuând clic pe «public spending on education college».

1. Qatar – 235 575 dolari pentru o persoană pe an,
2. Norvegia – 38 886 dolari pentru o persoană pe an,
3. Danemarca – 30 657  dolari pentru o persoană pe an,
4. Kuwait – 30 248  dolari pentru o persoană pe an,
5. Elveţia – 26 868 dolari pentru o persoană pe an,

14. Franţa – 14 098 dolari pentru o persoană pe an,

21. SUA – 10 079 dolari pentru o persoană pe an,

66. România – 2 055 dolari pentru o persoană pe an,

107. Moldova – 703 dolari pentru o persoană pe an

Aici Qatarul chiar iese cu totul în evidenţă!!!

În baza datelor de mai sus situaţia Franţei e mult mai buna! Totuşi, care ar putea fi cauza unor incidente majore în mediul pedagogic francez?

Unul dintre motive ar putea fi încărcarea exagerată a profesorilor in Franţa! Ca să fiu explicit, e suficient să constatăm că, spre exemplu, în Moldova raporturile elevi/profesori pentru primele două niveluri de studii sunt 15, 75 şi 11.19, adică locurile 54 şi 45 la scară mondială. Pentru Franţa aceleaşi raporturi sunt, respectiv, 19,04 şi 12,28, iar locurile la nivel mondial sunt 94 şi 54.

Numărul de profesori angajaţi la nivelurile 1 şi 2 sunt în Moldova de 9231 şi 29 186 de profesori, iar în Franţa 217 428 şi 480 564.

De remarcat ca aceleaşi rapoarte pentru SUA sunt la fel de nefavorabile pentru profesori! Situaţia e bună în Norvegia, şi relativ buna în România. Rezultatele pot fi verificate efectuând o căutare de tipul «Students of Moldova».

Datele prezentate supra, suplimentate cu altele exhaustive ar putea varsă lumină asupra situaţiei pedagogilor şi problemelor cu care se confruntă ei. Pentru a exclude alte cazuri tragice, asemenea analiză trebuie efectuată de organele competente , urmată de acţiuni concrete care să schimbe situaţia în bine. Viitorul oricărei ţări se plămădeşte în sistemul de educaţie…

Anunțuri

6 comentarii la “Torţa vie

  1. Noa serbus, Liviu!
    Sunt evenimente din tarile civilizate care depasesc imaginatia. Este suficient sa ma refer la Austria, la Norvegia, la SUA, la Franta… Nu vreau sa amintesc tristele evenimente, dar sunt convins ca sunt in memoria oricui…
    Cu Romania poate e altfel… Nu sunt atat de oribile, dar sunt frecvente… Cersitul, furtul etc.

  2. Sunt mediatizate pentru ca ne plece sa ne plangem de mila,

    Si in Franta e la fel ca in Romania, dar ei trec repede peste. Nu mediatizeaza altceva decat rautatile din alte tari precum Romania, si politica lor si mondiala, nu intereseaza publicul, ca la noi, accidente si crime si furturi.

    • Sunt de acord ca trebuie trecut mai repede peste cazurile mai putin fericite si trebuie de avut simtul demnitatii nationale! Daca nu te respecti singur, cum vrei alti sa te respecte? Am scris pe aceasta tema anterior si nu vreau sa repet aceleasi argumente! Mie i-mi par evidente!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s