A scris oare Vieru poezie?

Grigore VieruSunt poezii pe care le porți în memorie din copilărie – de-a lungul întregii vieți,  pe care chiar dacă dorești să le uiți – nu se uită.

Și nu neapărat din cauza genialității lor…

Și nu mă refer neapărat la mostre de tipul: „Cățeluș cu părul creț…” sau „Mama pâine albă coace”…

Una dintre ele e semnată de Grigore Vieru. Nu-mi amintesc s-o fi învățat vreodată. Pur și simplu e în memorie… „Încărcarea” (ca să folosesc un termen modern și bine înțeles) în memoria mea, precum și în memoria altor copii de cândva, s-a făcut neobservat/dirijat prin intermediul sistemului educațional sovietic…

„Da, a fost copil și Lenin,
Da, a fost și el școlar
Și în geanta lui pe vremuri
A purtat abecedar.

A rostit cuvântul mamă,
Și frumos l-a repetat,
Și din mijlocul pădurii,
Mamii flori i-a adunat.”

Pentru a transmite sensul exact, semnele de punctuație contează mult. De aceea am încercat să confrunt ceea ce am reprodus cu originalul. Am găsit în Internet un citat similar pe blogul lui Mihail Vakulovski. M-am străduit să nu observ noroiul de acolo, ci doar să constat identitatea variantelor.

Ajuns aici, dragă cititorule, te rog să faci o pauză și să încerci să anticipezi conținutul enunțului de mai departe.

De ce e important să faci acest lucru?

Aștepți vărsarea unei noi doze de noroi,  în stilul timpului pe care îl trăim, sau o eventuală poleire?

Ei bine că nu! Vei constata doar un posibil punct de vedere cu concluziile aferente lui.

Ce este poezia? Nu există definiție exactă a acestui termen și probabil nici nu poate fi. Cele existente sunt doar aproximative, cum este, de fapt, și următoarea, care se datorează unui poet anonim:

„Poezia esta arta de a da diferite nume aceluiaşi obiect”.

O replică prin contrariu la această maximă este dată de ilustrul matematician francez Henri Poincaré:

„Mathematica este arta de a da acelaşi nume la diferite obiecte”.

Nu știu ce gândea și simțea Grigore Vieru în legătură cu versurile de mai sus, mai ales în ultimii săi ani de vieță. Nu încerc să critic într-un fel sau altul versurile – nu sunt specialist. Nu încerc să le „poleiesc” într-un fel sau altul – ele nici nu au nevoie de așa ceva. Voi încerca doar să le privesc prin prisma definiției ilustrului matematician.

Poincaré afirmă că matematica este arta de a da același nume la diferite obiecte…

Să încercăm să înlocuim cuvântul Lenin cu numele unor personalități celebre, cu Eminescu, spre exemplu, și să citim poezia din nou. Se observă imediat o disonanță (cuvântul nu se potrivește) – ca și în muzică, unde un sunet nepotrivit strică piesa muzicală, chiar dacă sunetul e emis de cea mai valoroasă vioară Stradivarius. Totuși să mai realizăm câteva încercări. Să înlocuim cuvântul Lenin cu Einstein, cu Poincare, cu Creangă, cu Balzac, cu Hristos – în sfârșit. Se constată același efect – disonanță/nepotrivire…

Survine imediat o concluzie/replică aproape evidentă – sunt inadmisibile înlocuirile arbitrare ale cuvintelor…

Totuși… Totuși…

Să înlocuim cuvântul Lenin cu Stalin…

Hopa… E bună surpriza – se potrivește!

Să încercăm cu Hitler… Hopa… Altă surpriză – se potrivește și acest cuvânt!

Cu Breivic… Se potrivește!?!

Ce am depistat? La ce am ajuns?

Oare poetul nu semnifică prin Lenin dictatorii/criminalii odioși – care au fost și ei copii, și au avut și ei sentimente inocente și frumoase față de cei dragi? Când și de ce s-au produs schimbările spre rău? De ce au avut loc schimbările? Poartă oare societatea vina în apariția personalităților odioase? E de vină familia ori sistemul de educație în apariția lor? Un șir de întrebări, de gânduri, de imagini, de asocieri, de comparații, de emoții, de… E tocmai ceea ce trebuie să producă o poezie?

Dacă ne bazăm doar pe definiții, e cert – avem în față poezie… Mai mult, concluzia definitivă e aproape neverosimilă: Vieru a scris… poezie… cu exactitate matematică!

P.S. S-a întâmplat un lucru minunat: FlagCounter a înregistrat 100 000 de vizitatori unici din România (26 iulie 2012, 11:44).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s