Ghineologia, ghineologii de pe Bâc şi teoria jocurilor

Pe malurile tulburelului şi necristalinului Bâc jocurile politice sunt în toi. Jocuri cu specific local şi culminare relativă pe 5 iunie, când urmează să se desfăşoare scrutinul chişinăuian pentru funcţia de primar. Slavă Domnului, Chişinăul a avut în decurs de 4 ani primar ales, spre deosebire de republică, ce aşteaptă mai mult de 2 ani să fie ales preşedintele. Băieţandrul de acum 4 ani a prins la puteri şi scăpând de beleaua comunistă, care îi producea mâncărime permanentă, a reuşit să realizeze câte ceva: n-a mai fost arestat de Anul Nou bradul, a dispărut mirosul neplăcut de la staţia de epurare a apelor, au apărut troleibuze noi, cercetate cu interes şi chiar uimire de orăşeni – sunt oare reale?… Totuşi, chiar dacă e cald afară, orăşenii nu uită de facturile care au venit iarna pentru căldură. Iar Dumnezeu a trimis de curând în capitală o ploaie de vară, să reamintească starea dezastruoasă a drumurilor şi canalizaţiei din Chişinău – ploaia a inundat, cu părere de rău, mai multe case şi a „înecat” din nou Gara Feroviară…

Lumea, în mod normal, mai spune şi câte un cuvânt de „ghine” despre activitatea actualei Primării, dar şi mai mult înjură clasa politică, clasa nesăţioşilor care văd „ghinele” în propria activitate – pentru sine şi cei alăturaţi lor şi mai puţin sau deloc pentru alegătorii simpli.

Mai serios, mai puţin serios, ceea ce se întâmplă în Chişinău se aseamănă mult cu o licitaţie… Cum?

Păi se vinde… Primăria Capitalei – care în alegeri constituie o sumă de voturi ale alegătorilor! Pare aiureală! E doar aparent aiureală! Real, cumpărători sunt partidele politice, iar vânzători – alegătorii. Partidele propun preţuri folosind ca valută promisiunile! Alegătorii vând Primăria oferind-o celor care promit mai mult! Un soi de ghineologie„ştiinţă” autohtonă de a promite ghine, care apoi intră pe gât celor care îl cred. Nu căutaţi în Internet acest cuvânt! Veţi găsi doar unul asemănător – ginecologie. Se aseamănă, nu numai prin transcripţie şi pronunţare, unii pot exagera – că şi prin obiectele de studiu… Totuşi… Dacă ultima este o ştiinţă şi practică serioasă, la ai cărei specialişti lumea doreşte să nu ajungă, dar la care apelează cu recunoştinţă când e nevoie, ghineologia e o escrocherie, practicată de şarlatani. Ce nu fac ei în alegeri? Joacă fotbal, volei, aleargă, strâng gunoaie prin parcuri, cântă, spun poezii, se fotografiază solitar, în grupuri de doi, trei şi mai mulţi, se filmează, mai dau câte un ban celor nevoiaşi, mai fac spectacole pe la posturi de televiziune, mai scriu pe bloguri… Au imaginaţie, frate, nu şagă! Şi au pentru ce, că scăpând la troacă, recuperează înzecit tot ce au cheltuit…

În iulie 1994, într-un hotel din Washington, se desfăşura o licitaţie neobişnuită… Nu se vindeau tablouri, monede rare, obiecte de artă, furnitură antică. Se licita o fâşie din spectrul electromagnetic pentru noua generaţie de telefoane mobile, page-re şi alte dispozitive de comunicare. Până la acel moment, Guvernul American nu vându-se vreodată ceva asemănător şi nimeni nu putea spune ce se va întâmpla. Comisia Federală de Comunicaţii (CFC) prognoza rezultatul pentru tot spectrul la 10 miliarde de dolari SUA, dar liderii din industria telecomunicaţiilor au luat în derâdere ideea că ar putea achita o sumă apropiată de cea enunţată.

Când licitaţia a fost lansată, preţurile au început să crească cu zeci de milioane de dolari pe oră. „Era un sentiment de parcă am fi jucat în pocher milioane de dolari” – îşi împărtăşea ulterior impresiile John McMillan, matematician/economist şi specialist în teoria licitaţiilor/jocurilor de la Universitatea Stanford, care a ajutat CFC să organizeze licitaţia. Doar acea primă licitaţie a adus un câştig de 617 milioane de dolari SUA, numai pentru 10 mici licenţe. Următoarea licitaţie din decembrie al aceluiaşi an a adus un câştig de peste 7 miliarde dolari SUA, bâtând toate recordurile de vânzare a bunurilor publice. La începutul anului 2001, câştigurile din vânzarea frecvenţelor erau deja de 42 de miliarde de dolari SUA, urmând să mai fie vându-te încă mii de alte licenţe disponibile.

Lucrurile ar fi putut să aibă altă turnură dacă Guvernul American n-ar fi realizat eforturi serioase în elaborarea regulilor de licitare şi plată. Construirea regulilor a fost o problemă de mare complexitate. CFC a divizat tot spectrul în mii de licenţe. Trebuiau ele toate vândute concomitent ori separat fiecare? Trebuiau colectate cererile şi examinate concomitent, ori să se vândă la licitaţie? Trebuiau alcătuite reguli care să garanteze că licenţele vor ajunge la firmele care le vor folosi rapid şi eficient? Trebuiau excluse posibilităţile de aranjamente între cei ce cumpără pentru a menţine preţuri mici?

Toate aceste întrebări au fost adresate matematicienilor – experţi în teoria jocurilor, care au schiţat strategiile ce urmau să funcţioneze mai bine în condiţii de competitivitate…

Matematicienii, specialişti în teoria jocurilor, s-au isprăvit de minune cu toate dificultăţile unor asemenea probleme practice. Fondatorii teoriei jocurilor nu puteau să-şi imagineze vreodată, că la finele anului 2001 elaborările lor vor aduce câştiguri fabuloase, mai mari de 100 de miliarde de dolari SUA în întreaga lume, doar la aplicarea tezelor teoretice în domeniul licitaţiilor. Teoria jocurilor, care se năştea în anii 1920, ca cercetare a jocului de pocher, a devenit nu numai o ştiinţă cu 9 laureaţi ai Premiului Nobel pentru Economie, dar şi un mare business.

E un citat din articolul: “The Bidding Game”, written by science writer Erica Klarreich with the assistance of Drs. Kenneth Arrow, Robert Aumann, John McMillan, Paul Milgrom, Roger Myerson, and Thomas Schelling for Beyond Discovery®: The Path from Research to Human Benefit, a project of the National Academy of Sciences.

M-am referit la acest articol doar pentru a sublinia că la rezolvarea serioasă a lucrurilor se apelează la specialişti (în situaţia descrisă – la cei din teoria jocurilor). Nu e cazul la noi. Nu reuşeşte barem o reformă în domeniul justiţiei, nemaivorbind de o aplicare serioasă de cercetări ştiinţifice. Veţi spune că nu avem specialişti în asemenea domenii! Nu e adevărat! Avem specialişti! Şi buni! Doar că şi în domeniul ştiinţei domină o situaţie asemănătoare cu cea din societate, la general – ştiinţa e dominată de corupţie şi dacă s-ar aloca bani pentru cercetări serioase/ştiinţifice, ar ajunge la mâncăii care stau de zeci de ani „de strajă la hotarele” finanţării „ştiinţifice”.

Exemplul prezentat ilustrează elocvent de ce e atâta bătaie cu reforma justiţiei! Nu e vorba doar de putere! E vorba de sume fabuloase de bani, care pot fi câştigate dictând într-un fel sau altul regulile de joc.

Să participăm ori nu la alegeri? Odată ce suntem alegători, suntem deja jucători ai jocului numit alegeri. Neprezentarea la urna de vot, e doar una dintre posibilele strategii… Fiecare trebuie să aleagă cea mai bună strategie pentru sine şi pentru întreaga societate.

Şi viaţa, şi alegerile sunt jocuri – să nu ne ratăm şansa din ele!

Anunțuri

Despre politică şi politicieni

Scriu cu întârziere despre rezultatele referendumului. Am fost puţin decepţionat de ele, dar totul ce se face, se face spre bine… Rezultatele au indicat clar care este realitatea politică în Moldova.

Termenul politică se datorează lui Aristotel şi provine de la denumirea tratatului „Πολιτικά” scris de el în anii 335-322 î.C. Cuvântul este înrudit cu „πολιτικός”,  „πόλις”, ultimul termen fiind folosit şi în română cu sensul de oraş. Reamintim că în Grecia antică oraşele erau şi state.

Devine clar intuitiv sensul noţiunii „politică” – arta/ştiinţa de guvernare a unui stat.

Politicieni sunt persoanele preocupate de guvernarea statului.

Intenţionat nu mă aprofundez în dezvoltarea subiectului din perspectiva teoretică. Mă interesează doar aplicarea celor două teze de mai sus în contextul politic din Moldova.

Mi-a fost dat să aud ceva năstruşnic de la un coleg de serviciu. Auzi, dumnealui se indigna că poporul este inconştient şi iresponsabil fiindcă nu s-a prezentat la referendum. Îmi era incomod şi chiar ruşine să-l ascult, chit că treceau pe alături studenţii.

I-am replicat calm că nu poporul e iresponsabil, ci politicienii. De ce?

Fiindcă aşa zişii politicieni de la noi sunt mai puţin interesaţi de treburile statului, ci mai mult de treburile proprii şi de grup… Or, pe politicieni ar trebui să-i intereseze, în primul  rând, interesele statului şi ale poporului!

Realitatea ce ne-a demonstrat?

Pe de o parte liderii partidelor din AIE deja se luptau pentru fotoliul de preşedinte! Încă nu săriseră peste referendum, dar fiecare dintre ei tot cânta în văzul şi auzul tuturor: hop, hop, hop şi iară hop. Rezultatele referendumului au ilustrat că „cocoşeii” cântăreţi mai au a creşte până a cânta pe placul poporului.

Pe de altă parte, comuniştii, în general, au demonstrat lumii întregi că nu îi interesează de loc ce se întâmplă cu statul. De ce? Repet, pentru politicieni sunt primordiale interesele statului, nu cele de partid! În situaţia crizei economice mondiale, unei crize constituţionale, în mod normal politicienii adevăraţi ar fi fost guvernaţi de interesele statului şi ar fi găsit compromisurile necesare pentru a soluţiona criza politică. Ei ce au făcut? Nu au participat mai multe luni la lucrările Parlamentului şi au agitat pentru boicotarea referendumului, adică au fost contra găsirii unei soluţii de ameliorare a crizei statale. În termenii folosiţi pe timpul tătucului Stalin comportamentul lor e calificabil ca trădare de ţară! Nepoţelul Vladimir Voronin cu toată gaşca lui hrăpăreaţă ar fi ţinut de urât urşilor polari, dacă ar fi fost timpurile de pomină!

Poporul a pus nota/referinţa: avem „politicieni” falşi (cu interese personale şi de grup) şi amnezici (când e vorba de interesele statului şi poporului)!

Ninge pe Moldova

După ce primăvara ne-a zâmbit, ne-a luminat ochii şi ne-a încălzit inimile, s-au întors ninsorile… Baba Dochia îşi scutură cojoacele… Fulgi imaculaţi  cad lin din cer… Şi totuşi, zâmbetul primăverii e în suflet… Feeria revenirii naturii la viaţă acuş, acuş începe…

Un nou record pe youtube-ul "românesc"?

Clipul „Chica Bomb” al lui Dan Bălan a înregistrat deja peste 2 mln de vizualizări pe youtube, în doar 2 luni şi 4 zile. Reamintesc că piesa a fost lansată pe 14 octombrie 2009, de ziua oraşului Chişinău. Este oare acesta un record pentru creatorii şi interpreţii de muzică din spaţiul cultural românesc?

Aprecierile piesei sunt foarte variate, tinzând, totuşi, spre cele mai elogioase.

Pierderea dinţilor

De curând premierul Italiei Silvio Berlusconi a pierdut doi dinţi, i s-a fracturat nasul şi a suferit câteva răni faciale în urma unui atac al unui descreierat – Massimo Tartaglia, un tip cu o îndelungată istorie de instabilitate mentală. Chiar dacă se afirmă că atacul nu a fost premeditat, am convingere fermă că este o acţiune „inspirată” de mafie, mai ales că şi numele atacatorului parcă este luat din romanul „Naşul” al faimosului scriitor Mario Puzo. De fapt nu vreau să mă opresc asupra acestui atac, dar asupra celor doi dinţi. Nu e o problemă pentru Berlusconi de ai înlocui cu implanturi – e o problemă pe care papa Silvio o poate rezolva elementar, chiar dacă are probabil şi o careva părere de rău că a fost lipsit violent de doi dinţi sănătoşi.

Se întâmplă si altfel, când un dinte, care slujeşte în decurs de o viaţă (şi care are chiar şi o istorie îndelungată  începută încă din copilărie, când provoacă primele dureri, rezolvate prin plombări, istorie continuată prin plombări repetate, prin aplicarea coroniţei/coroniţelor) să devină la un moment dat doar o sursă de durere/incomoditate, ce poate fi exclusă doar prin extragere. E o procedură dureroasă, dar absolut necesară. Omul revine la viaţa normală şi se bucură că a scăpat de acel dinte, chiar dacă i-a slujit o viaţă.

În copilărie, pierderea dinţilor „de lapte” este un moment de bucurie, în special pentru părinţi, deoarece cedează locul dinţilor permanenţi. Îmi aduc aminte cum tata, după ce mi-i scotea cu o aţă, mi-i dădea şi-i aruncam pe/peste acoperişul casei zicând: „Cioară, cioară de la moară, n-aţi un dinte de os şi dă-mi unul de oţel”. Ceream un dinte mai tare, pe care să nu-l mai pierd vreo dată. Şi după o scurtă perioadă de timp, dintele nou apărea. Istoria au repetat-o copiii mei şi probabil o repetă toţi copiii din lume. Sunt şi dinţi temporari, care cedează locul celor permanenţi.

Partidul Comuniştilor a pierdut mai mulţi membri marcanţi. Şi ce-i interesant că „organismul” nu prea a regretat, de parcă ar fi pierdut nişte dinţi bolnavi, care provocau doar dureri. E interesant că Lupu s-a dovedit a fi un „implant” sănătos pentru Partidul Democrat, dar şi pentru Alianţa pentru Integrare Europeană. O să vedem ce se v-a întâmpla cu Ţurcanu şi Stepaniuc, dar aceste evenimente au scos la iveală natura celor care guvernează acum PCRM-l. Pentru ei pierderea membrilor, care au slujit cu devotament PCRM, e asemenea pierderii unor dinţi bolnavi, sau cel puţin aşa reiese din declaraţia marelui patriot moldovean – Mark Tkaciuk. Cei din anturajul lui Voronin folosesc nişte epitete la adresa celor care au părăsit partidul, că se „ofilesc” urechile celor care îi ascultă.

Comportamentul elitei comuniste denotă un lucru – pentru ei elementara omenie şi cumsecădenie este străină. Să lucrezi împreună ani de zile şi să nu găseşti şi nişte cuvinte omeneşti la despărţire… nu e o caracteristică a unor oameni cumsecade. Cei din anturajul lui Voronin sunt bolnavi de avuţie şi putere, iar tot ce-i omenesc şi onest li-i străin. Pentru ei pierderea unor membri de partid e asemenea cu pierderea unor dinţi bolnavi, de care mai mult se bucură (au scăpat de dureri în plus). Halal de aşa „personalităţi”.

Lupu & … Mireille Mathieu – La Paloma Adieu

Comuniştii din Parlamentul Moldovei au boicotat azi alegerea preşedintelui ţării. Dar să vedeţi că nimeni nu a rămas surprins de această decizie. Majoritatea dintre noi erau încrezuţi că anume aşa vor proceda.

Nu au fost surprinşi nici parlamentarii AIE, care in corpore, cu 53 de voturi „pro”, l-au votat pe Marian Lupu. Conform normelor constituţionale pentru validarea alegerilor trebuiau 61 de voturi.

Deputaţii din partea AIE, inclusiv Marian Lupu, nu s-au arătat indispuşi. Cu calmitate merg spre alegerile repetate, care vor fi peste 30 de zile. Mihai Ghimpu afirmă că el are şi un „as în mânecă”, adică are o soluţie legală care îi va permite AIE să-l aleagă pe Marian Lupu în funcţia de preşedinte fără suportul comuniştilor, dacă ultimii vor boicota şi alegerile repetate. Ne rămâne să urmărim desfăşurarea ulterioară a evenimentelor.

La postul de radio „Vocea Basarabiei”, cunoscut pentru aspiraţiile europene, se transmit melodii superbe,  una dintre ele fiind cea din titlul acestui post. Vă chem să vă delectaţi şi dumneavoastră cu o melodie mirifică.

Despre necesitatea reformei sistemului de educaţie şi cercetare

Sunt cunoscute lacunele sistemului de educaţie şi cercetare. Asupra necesităţii reformei acestui sistem, dar şi asupra unor probleme importante se opreşte Ion Ţurcanu în Jurnal de Chişinău prin articolul „Pentru punerea limbii române şi a limbii engleze la locul care li se cuvine„,  textul căruia urmează integral:

Este bine cunoscut faptul că Republica Moldova se află de multă vreme faţă în faţă cu sarcina realizării unei reforme profunde a sistemului de educaţie şi cercetare. Scurta experienţă de adaptare a acestuia la procesul Bologna a scos şi mai mult în evidenţă necesitatea unei astfel de schimbări radicale de optică în învăţământul basarabeano-moldovenesc.

Probleme sunt multe şi sunt foarte mari. Dincolo de influenţa nefastă a sărăciei asupra educaţiei şi, prin urmare, de deficienţele economico-financiare din sistem, dincolo de inadmisibila ruptură dintre educaţie şi cercetare, moştenită de la regimul sovietic, în afară de slaba legătură (sau chiar lipsa de legătură, pe alocuri) dintre învăţământ şi viaţa practică, dintre realităţile din domeniu şi priorităţile economice, sociale şi culturale, în afară de acuta problemă a asigurării nivelului corespunzător de profesionalizare ce vizează întâi de toate cadrele didactice ca atare, dar nu în ultimul rând şi pe cele din managementul educaţional, şi mai presus de toate, discutabilele performanţe ale învăţământului nostru, în special ale celui universitar  etc. -, mai este încă o sarcină stringentă care până acum a fost ignorată cu îndărătnicie uluitoare. Este vorba de problema limbilor ca pârghie de bază pentru realizarea actului educativ şi de cercetare. Mai precis, am în vedere rolul limbilor română, rusă şi engleză în funcţionarea universităţilor şi a instituţiilor ştiinţifice.

Nu pot, în această scurtă luare de atitudine, să vorbesc despre toate implicaţiile sociale pe care le presupune statutul de limbă de stat al limbii române în Republica Moldova, dar tocmai acest statut reclamă ridicarea acestei limbi la rolul fără de care statutul declarat rămâne o frază lipsită de conţinut. Să exemplificăm puţin. Un tânăr care doreşte să-şi facă studiile într-o universitate din Europa, ca să nu mai privim peste Ocean, nu are nici o şansă dacă nu cunoaşte satisfăcător limba ţării în care se află această universitate. Chiar şi universităţile europene care au ca principală limbă de studii engleza (aşa-zisele universităţi internaţionale) au în planurile de studii limba ţării de reşedinţă ca disciplină obligatorie. Să ne mai aducem aminte că tinerii şi copiii basarabeni sunt admişi la studii în România, care este parte a Uniunii Europene, cu condiţia indiscutabilă de a cunoaşte limba română. S-ar părea că atunci când acestor copii li se stabilise un an pregătitor pentru a studia mai bine limba română ministerul român al educaţiei ar fi manifestat exces de zel. În realitate nu este deloc aşa, pentru că învăţătura cu rezultate performante nu se poate face decât în baza celei mai bune cunoaşteri a limbii de studiu. În plus, şi asta nu poate fi trecut nicicum cu vederea, astfel s-a mai urmărit asigurarea unui contact cât mai confortabil şi mai eficient al învăţăceilor cu noul mediu social şi universitar.

Concluzia se impune de la sine: reforma educaţiei în R. Moldova, care este o sarcină stringentă a noii guvernări, trebuie să aibă în vedere obligativitatea cunoaşterii limbii române pentru toţi studenţii şi cadrele didactice din învăţământul universitar. Cursurile universitare în limba rusă şi mai ales universităţile cu predare exclusivă în limba rusă sunt un anacronism care nu numai că ţine educaţia la acest nivel în cadrul mentalităţii imperiale ruso-sovietice, dar mai şi aduce prejudicii serioase sistemului instructiv-educativ din R. Moldova prin zădărnicirea armonizării acestuia, prin crearea de obstacole în calea racordării lui la standardele educative şi de cercetare occidentale şi prin alimentarea predispoziţiilor etnic-sectare din cadrul societăţii. Doar spiritele înguste şi/sau răuvoitoare nu pot recunoaşte că buna cunoaştere a limbii române de către toţi cetăţenii acestei ţări este în folosul tuturor, deoarece, pe lângă faptul că este în intersul fiecăruia, mai asigură şi un climat sănătos în societate. Nu poţi avea nici o îndreptăţire morală şi civică să zici că eşti bun cetăţean al R. Moldova atunci când nu doreşti să cunoşti limba acestui stat.

Iată de ce schimbarea atitudinii populaţiei rusofone faţă de limba română, mai ales a celor antrenaţi în educaţie, este mai mult decât necesară. Bineînţeles că lucrurile nu trebuie forţate, totul trebuie să se facă treptat, în strictă concordanţă cu un plan judicios ce ar ţine cont de realităţile care s-au creat aici în ultimii 60-70 de ani, de drepturile umane şi cetăţeneşti. Va trebui, pentru început, ca după o lungă perioadă de bătaie de joc de limba română, aceasta să fie în sfârşit luată în serios în şcolile generale şi în liceele cu predare în limba rusă.

Unul din marile neajunsuri ale educaţiei şi cercetării din R. Moldova este necunoaşterea sau insuficienta cunoaştere a limbii engleze. Urmare a ocupaţiei sovietice şi a practicării, în scopul menţinerii acelei ocupaţii, a unei educaţii proimperiale, de ataşament necondiţionat la „valorile” acelui regim, limbile străine (cu excepţia rusei) sunt cunoscute aici foarte puţin. Funcţionarii noştri de stat, jurnaliştii noştri şi alţi practicanţi de meserii publice trăiesc probabil cu durere un complex de inferioritate în raport cu aceiaşi meseriaşi din România sau din Rusia care vorbesc engleza de parcă ar fi limba lor maternă. Extrem de dureros se resimte acest neajuns în universităţi şi în institutele de cercetare ale Academiei de Ştiinţe a R. Moldova.

O universitate sau un institut de cercertare este recunoscut pe plan internaţional numai dacă colaboratorii lui au lucrări publicate în revistele recunoscute de Institutul de Informare Ştiinţifică (Thomson ISI), dacă figurează în rapoartele Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă din SUA sau se regăsesc în ratingul publicat anual de Times Higher Education Supplement. De prisos să spunem că Republica Moldova se întâlneşte mult prea rar în aceste aprecieri. Nici una din universităţile noastre şi nici un institut academic nu contează în ratingul internaţional al instituţiilor de acest gen. Şi asta nu numai din cauza realizărilor reale ale domeniului universitar şi ale cercetării de la noi, dar mai cu seamă ca urmare a accesului redus al acestora la publicaţiile şi instituţiile ştiinţifice internaţionale tocmai pentru că cercetătorii şi profesorii noştri nu prea cunosc limba engleză (lăsăm la o parte cazurile singulare care nu sunt relevante pentru starea generală de lucruri). Aceasta este o piedică serioasă în calea colaborării universităţilor şi a institutelor noastre academice cu cercurile ştiinţifice din străinătate.

Evident, dincolo de necesitatea de a astupa prăpastia extrem de periculoasă ce separă cercetarea de învăţământul superior, precum şi de realizarea multor altor sarcini, poate nu tot atât de importante, dar foarte necesare (de ex., o reevaluare a competenţelor profesorale, o reconsiderare serioasă a atestării cadrelor ştiinţifice, o reeşalonare în nomenclatorul de profesii, elaborarea unei atitudini proprii, responsabile, bine motivate faţă de sistemul Bologna etc., etc.), se impune deocamdată introducerea studiului obligator al limbii engleze la toate specializările universitare.

Pentru punerea limbii române şi a limbii engleze la locul care li se cuvine în sistemul educaţional şi de cercetare, neglijat cu condamnabilă uşurinţă până acum, se cer două lucruri la fel de importante: competenţă şi curaj. Să sperăm că nici una, nici alta nu le lipseşte noilor noştri guvernanţi. „

Şoc! Explozie de grenadă la Hramul Chişinăului

Azi Chişinăul a sărbătorit Hramul. În oraş s-a simţit de dimineaţa atmosfera de sărbătoare. Soare, cer puţin norat. Temperatură relativ calda.

Am trecut prin supermarketul „Green Hills” şi am fost plăcut surprins de preţurile promoţionale aproape la toate tipurile de produse. Lume multă, dar fără aglomeraţie. Se cumpărau mai mult produse pentru masa de sărbătoare.

Am văzut persoane de vârsta a treia care au profitat de preţurile relativ bune şi au procurat în cantităţi  mai mari găini la un preţ de 28,5 lei kg.

În mass media este informaţie suficientă referitoare la sărbătoare. Nu văd rostul să înşir evenimentele din capitală.

Vreau doar să-mi expun câteva impresii.

Sărbătoare a fost astfel organizată, ca să fie pe placul tuturor locuitorilor capitalei şi a oaspeţilor ei.

După depunerea tradiţională a florilor la monumentul lui Ştefan cel Mare de către oficialităţi s-au început concertele în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Se spunea că de la 17:00 v-a evolua Orchestra Municipală de Muzică Populară a fraţilor Advahov. Am pornit de acasă spre centru pe la 17:10 şi când am ajuns pe PMAN  evoluau deja artişti autohtoni de muzică de estradă. PMAN era arhiplina cu persoane de toate vârstele, dar totuşi prevala tineretul. Foartă bună deservirea cu produse alimentare, mici, frigărui, bere şi băuturi răcoritoare.

În Catedrala Mitropolitană a fost expusă o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni. Credincioşii puteau să se închine, dar trebuiau să stea într-o coadă foarte lungă. Cu soţia am stat la coadă vre-o oră.

dsc02080

dsc02084

Muzica se auzea bine, astfel că atunci când a început spectacolul oferit de Orchestra „Lăutarii”, am mers chiar pe PMAN. E genială această orchestră. Fiori, ochi umezi, mândrie la auzul „Lăutarilor” şi interpreţilor.

Am revenit la catedrală. Am intrat în incintă. Din păcate am nimerit într-un moment mai puţin plăcut – de proastă organizare. Lumea se îmbulzea şi nu înţelegea încotro trebuie să mearga. Am avut noroc că un slujitor ne-a permis să trecem printr-o cale care era, de regulă, blocată. Ne-am închinat sfintei icoane făcătoare de minuni. În partea de jos a icoanei între sticlă şi ramă e fixată vată care să strângă mirul. Credinsioşii, de fapt, sărută nu sticla icoanei ci o placă de plastic străveziu care protejează sticla. Chipul Maicii Domnului este pe o foaie dintr-un fost calendar. Însă-şi icoana estre din aur şi pietre preţioase.

Pe PMAN deja evolua formaţia „Bravo” din Rusia. Practică o muzica de un stil retro. Nu ştiu de ce, dar am asociat muzica lor cu metalul. Şi mă refer nu la stil, dar la impresia care mi-a creat-o.

După ei a ieşit pe scenă primarul Dorin Chirtoacă. A vorbit foarte frumos. A mulţumit artiştilor, atât celor autohtoni, cât şi celor din est şi vest. Pentru prima dată am avut un sentiment de mândrie că avem aşa un guvernant – tânăr, deştept şi care inspiră nădejde că va realiza lucruri mari în capitală. M-am gândit în acel moment şi la România. Câţi tineri deştepţi are şi a avut. Oare nu e posibil să vină în România la putere tineri dotaţi şi care să dorească real să schimbe ţara în bine ?

Au urmat focurile de artificii „acompaniate” de muzica lui Eugen Doga. A fost ceva nemaipomenit de frumos.

Apoi Ştefan Bănică Junior a oferit un spectacol  de zile mari.

În PMAN tineretul se veselea pe măsură. Se evidenţiau tinerii care construiau piramide în trei niveluri: patru tineri la primul nivel, 3 la al doilea şi unul în vârful piramidei. Foarte periculos. Unii au căzut.

Nu am rămas până la sfârşit. Nu am văzut evoluţia formaţiei „Fly Project” şi îmi pare nespus de rău. Am fost nevoiţi să mergem acasă. Transportul public a circulat foarte bine.

Cred că Hramul Chişinăului e o sărbătoare unică, cum altele nu mai sunt.

P.S. Puţin după mietul nopţii a apărut informaţie despre un eveniment foarte trist – a explodat o grenada – 26 de persoane rănite au fost transportate la spital. Informaţie de primă oră pe adresele:

http://www.stireazilei.md/news-1666
http://www.unimedia.md/?mod=news&id=13819
http://www.jurnal.md/article/21868/

În timpul sărbătorii am auzit o bubuitură. Mi se pare că era puţin după terminarea focului de artificii, în timpul evoluării lui Ştefan Bănică Junior. Am crezut că era ceva legat de spectacolul de focuri ce se terminase.
Impresionat de muzică uitasem imediat de acea bubuitură. Ce-i drept când mergeam spre troleibuz am văzut trei tineri, dintre care unul era însângerat şi zicea că deja nu aude cu o ureche şi că trebuie să găsească ambulanţa. Au urcat într-o rutieră. I-am spus soţiei la moment, că uite cât de neatenţi sunt tinerii. Mă gândeam că era unul din cei care a căzut când formau piramidele. Nu mi-a apărut  vre-un gând mai îngrijorător.

P.P.S. Explozia de ieri seară este calificată ca act terorist. S-a acordat ajutor medical la 41 de persoane. Tot ieri seara, aproximativ în acelaşi timp când a avut loc explozia grenadei sovietice de tip RG-42, în anticamera premierului Vlad Filat s-au înregistrat două sunete de ameninţare.

Azi dimineaţa în faţa Procuraturii o persoană de 51 de ani, din Rezina, a ameninţat că va exploda o grenadă. E nemulţumit că fiul său a fost condamnat la închisoare pentru omor pe un termen de 14 ani, dintre care 7 i-a făcut. Susţine că fiul lui este nevinovat.

Ziua vinului

In sfârşit, autorităţile au faţă de această festivitate o atitudine corectă, ca faţă de un eveniment dedicat nu consumatorilor de vin, dar celor ce activează în această ramură foarte importantă pentru economia Moldovei. După mai mulţi ani de fanfaronadă şi accente puse pe consum de alcool se revine la normalitate.

Festivităţile principale au fost deplasate de pe Bulevardul Ştefan cel Mare în Centrul de Expoziţii din Parcul Valea Morilor. Guvernarea actuală a fost prezentă la eveniment, a deschis festivităţile şi apoi fiecare dintre conducătorii actuali a continuat activităţile importante de rezolvare a problemelor stridente ale economiei şi societăţii. Sunt demni de respect !

P.S. Pe 10 octombire a fost şi Ziua Internaţională a Sănătăţii Mintale. În ţările fostei URSS psihiatria a fost folosită ca un instrument de represiune. De aici şi o atitudine preconcepută şi specifică a populaţiei. Lucrurile se schimbă foarte lent. Informaţie despre această zi poţi găsi pe adresa:

http://www.wfmh.org/09world_mental_health_day_2009.htm

Minusculul Medvedev şi impozantul Lupu

Mare brânză şi acest Summit CSI ! A trecut actul doi şi din tot ce a fost mi s-au întipărit doar câteva momente.

  • Primul, comic – minusculul Medvedev, preşedinte al uriaşei Rusii, dă mâna cu impozantul Marian Lupu, candidat moldovean la preşedinţie.
  • Preşedintele Kirghiziei este întâlnit cu pâine şi sare de către tineri în haine naţionale şi cu toate onorurile oficiale, iar Medvedev doar cu onoruri oficiale.
  • Cele două şedinţe ale şefilor de state, cea în format restrâns şi cea lărgită, ambele petrecute într-un timp rapid, ca la un incendiu.
  • Şi cel mai impresionant moment – preşedinţii pleacă flămânzi de la summit. Dineul programat pentru orele 16:00 a fost anulat, pe motiv că mai mulţi şefi de state au fost nevoiţi să se întoarcă în ţările lor şi, respectiv, să renunţe la ospăţul copios de la Cricova. Asigurările date de Mihai Ghimpu, după întrevederea avută cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, că bunătăţile pregătite pentru şefii de state nu se vor pierde si vor ajunge direct de pe „masa boiereasca” la copiii si bătrânii nevoiaşi: „Era bine daca mergeam acolo pentru că oricum toată lumea este flămândă, dar daca s-a întâmplat aşa, am luat decizia ca tot ce a fost pregătit să fie dus la casele de copii şi bătrânii din Chişinău. Să mănânce şi ei măcar odată aşa cum mănâncă preşedinţii de state, să ştie ce înseamnă bucate gustoase. Să nu se mulţumească cu osul care îl aruncă puterea”. Nu exclud să fi existat şi alte motive pentru contramandarea festinului, dar… pentru mine acest Summit CSI va rămâne pentru totdeauna asociat cu imaginea bătrânilor şi copiilor nevoiaşi care ospătează din bucatele de la „masa boierească”.