Google iniţiază concurenţa cu WolframAlpha?

Pe 5 decembrie 2011 blogul motorului de căutare Google a anunţat o nouă oportunitate: afişarea graficelor funcţiilor matematice. Din curiozitate am introdus câteva funţii simple. Nu pot să spun că am avut impresii deosebite, comparând rezultatele obţinute cu cele de pe WolframAlpha. Dar complicând puţin funcţiile, impresiile s-au accentuat! Am luat câteva funcţii, separate în câmpul de căutare prin virgulă:

x*sin(x^2)+cos(x^3), (x^2+x^3)/(x^2-2), sin(x)/x, tan(x)

Continuă lectura

Anunțuri

Ce este HTML5?

În aprilie 2010, regretatul Steve Jobs a făcut publică celebra scrisoare „Thoughts on Flash” (Reflecţii despre Flash) prin care anunţa că produsele mobile de la Apple nu vor mai folosi tehnologia Flash, ci standardul deschis HTML5.

Chiar dacă discuţiile legate de modul în care e concepută, creată şi folosită animaţia pe Web continuă de ani buni, publicarea reflecţiilor fondatorului companiei Apple a dat un impuls energizant polemicilor, multiplicate abundent şi de aşteptările pe care le au dezvoltatorii Web de la HTML5.

Continuă lectura

Surprize de la Google…

Săptămâna trecută compania Google a venit cu noi surprize. Ultima e legată de lansarea reţelei de socializare Google+ (a treia încercare făcută de Google în acest domeniu), care e privită ca o concurentă a cunoscutei Facebook. Accesul la Google+ e limitat. Pentru a te înscrie în reţea e nevoie mai întâi să trimiţi o solicitare, care urmează a fi examinată în 24 de ore şi apoi, în cazul unui răspuns pozitiv, se trimite invitaţia de înscriere. Din pură curiozitate am trimis  solicitarea cu adresa. Sunt în aşteptarea rezultatului.

O altă surpriză e legată de căutarea de imagini şi căutarea prin intermediul vocii umane. Se anunţase că serviciile sunt disponibile doar în SUA şi doar în limba engleză. S-a dovedit că, de fapt, sunt disponibile pentru deţinătorii de conturi Gmail la opţiunea Web. Evident, am făcut câteva testări. Impresionează mult cât de rapid se dezvoltă tehnologiile informaţionale. Sigur mai sunt deficienţe, dar Google oferă aceste servicii gratis şi tuturor. Merită doar laudă, în opinia mea. Iar ceea ce ţine de testări… Am luat o imagine proprie şi am cerut să se găsească în Internet imagini similare… Rezultatul m-a amuzat mult… La fel şi cu căutările prin vocea umană…

O a treia surpriză de la Google e legată de inactivitatea mea pe blog… Google e vigilent – mi-a scăzut PR de la 4 la 3… M-am întristat, deoarece înţeleg cât de greu îmi va fi să ridic blogul din nou la nivelul 4. Totuşi… E şi o ilustraţie elocventă că serviciile Google sunt de nivelul cel mai serios.

P.S. În mai puţin de 3 săptămâni, Google mi-a restabilit PR la valoarea 4. Se pare că a fost suficient să exclud de pe blog pagina pentru schimb de legături, în care erau mai mult de 50 de adrese ale celor care mi-au scris. Prin acele link-uri PR-l blogului era elementar „pompat” altor site-uri.

Bing, Google, şi Yahoo! propun scheme comune

Companiile Google, Microsoft şi Yahoo! şi-au unit eforturile într-un proiect comun de a promova colecţii comune de scheme formate din tag-uri speciale HTML, pe care webmasterii le pot folosi pentru marcarea conţinutului paginilor Web în maniere uşor înţelese de motoarele de căutare. Propunerile sunt afişate pe adresa: Schema.org

Se intenţionează ca Schema.org să fie o sursă unicală pentru autorii care îşi doresc să ofere o indexare calitativă pentru motoarele de căutare şi, respectiv, să corespundă mai bine căutărilor efectuate de către utilizatori. La moment pe site sunt descrise mai mult de o sută de tag-uri speciale pentru descrierea conţinutului de diversă natură.

Cenzori-opresori ai Internetului

Reţeaua Internet pare a fi un „Eldorado” pentru mass-media şi chiar adesea este! Posibilităţile de reflectare online a diverselor evenimente par a fi nelimitate. Ca exemple elocvente pot servi revoluţiile stradale din Egipt şi Tunisia, reflectate pe YouTube cu video realizate cu telefoanele mobile, mediatizate pe Twitter şi reţelele sociale cu postări, oglindite cu articole pe bloguri. Totuşi… Internetul nu este lipsit de cenzură. Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) – organizaţie nonguvernamentală nonprofit independentă cu sediul în New-York, a publicat pe 2 mai un raport special despre cenzură, semnat de Danny O’Brien: Cele 10 instrumente ale opresorilor de online. Straniu că în Moldova şi România raportul n-a fost mediatizat. Oare din cauza libertăţii nestânjenite a presei online de la noi?

CPJ a venit cu acest raport înaintea Zilei Presei Libere, considerând oportun anume un asemenea mod de marcare a evenimentului.

Care sunt cei mai ahtiaţi 10 opresori ai Internetului?

Sunt ţări cu tradiţii de durată în domeniul cenzurii. Raportul evidenţiază, în primul rând, 10 instrumente folosite de opresori, numind tot atâtea ţări care le aplică:

  1. Blocarea accesului la conţinutul Web (bloguri, YouTube, reţele sociale etc.) – Iran, preşedinte Mahmoud Ahmadinejad’, China,
    1. Gamă largă de metode represive (liste negre de site-uri, blocarea căutării pentru anumite cuvinte cheie, filtre speciale…),
    2. Folosirea închisorilor – 34 de jurnalişti întemniţaţi în fiecare din cele două ţări: Iran şi China;
  2. Cenzură de precizieBielorusia,
    1. Blocarea site-urilor în ziua alegerilor,
    2. Intimidarea jurnaliştilor online;
  3. Interzicerea accesului necontrolat la Internet – Cuba,
    1. Accesul la Internet doar din puncte speciale şi restricţionarea accesului la site-uri internaţionale,
    2. Discreditarea bloggerilor în TV de stat;
  4. Control asupra infrastructuriiEtiopia,
    1. Blocarea ştirilor despre evenimentele din Orientul Apropiat (compania monopolistă de stat are control asupra tuturor telecomunicaţiilor),
    2. Controlul tuturor resurselor mass-media;
  5. Atacuri asupra refugiaţilorBirmania (Uniunea Myanmar),
    1. Atacuri cibernetice asupra site-urilor ce aparţin refugiaţilor,
    2. Represiuni înainte de alegeri (jurnaliştii locali care oferă informaţii celor refugiaţii sunt închişi în închisoare);
  6. Atacuri viraleChina,
    1. Invitaţii false la decernarea premiului Nobel lui Liu Xiaobo (odată cu deschiderea invitaţiei pe calculator se instalează un program care urmăreşte activitatea jurnalistului adresat),
    2. Acapararea conturilor de poştă electronică a jurnaliştilor neloiali regimului;
  7. Criminalitatea cibernetică de statTunisia în timpul guvernării lui Ben Ali,
    1. Cenzura poştei electronice şi a reţelelor sociale (crearea unor pagini Web false: Google, Yahoo, Facebook, pentru a afla datele de identificare a jurnaliştilor – reportajele trimise de jurnalişti erau apoi elementar şterse de către regim),
    2. Se vor menţine mult cuceririle revoluţiei? Noul regim a declarat că va bloca în continuare site-urile ce contravin normelor bunului simţ etc.
  8. Deconectarea InternetuluiEgiptul în timpul lui Mubarak,
    1. Egiptul dispare din Internet (după reconectare – frânarea traficului şi blocarea accesului la Internet),
    2. O pierdere substanţială de online,
  9. Arestarea bloggerilorSiria,
    1. Blogger-ul devin „şpion”,
    2. Arestul bloggerilor, una dintre multiplele metode de intimidare;
  10. Folosirea forţei contra jurnaliştilor de Internet – Rusia,
    1. În Runet formele tradiţionale de represiuni sunt combinate cu noi forme de control,
    2. Lipsa justiţiei în cazul omorului redactorului de site Magomed Yevloyev.

Sigur, la instrumentele de cenzurare în Internet, mai pot fi adăugate şi cele binecunoscute în Moldova de pe timpul comuniştilor:

  • deconectarea serverului înainte de lansarea unui site,
  • deconectarea serverului înaintea de lansarea unui careva proiect deja anunţat pe un site deja existent şi menţinerea offline câteva săptămâni bune,
  • blocarea site-ului şi accesului la internet,
  • blocarea accesului la poşta electronică,
  • citirea de către administratorul poştei electronice a mesajelor electronice ale clienţilor,
  • virusarea calculatorului bloggerilor şi atacul serverului gazdă cu intrări necontrolate pe blog,
  • etc.

Privind aseară concursul Eurovision, urmărind mesajele din reţelele sociale, articolele de pe bloguri, secvenţele video de pe YouTube etc., m-am prins la un moment asupra întrebării: cât primitivism trebuie să posede cineva ca să cenzureze sau chiar să interzică asemenea activism civic? Să sperăm că libertatea exprimarea va rămâne un drept obişnuit al societăţii…

Finala Eurovision 2011 poate fi vizualizată online facând clic aici.

Locul XII al formaţiei Zdob şi Zdub

şi locul XVII al formaţiei Hotel FM

nu sunt locuri învingătoare, desigur, dar sunt, totuşi, locuri onorabile… Sunt convins că şi reprezentanţii noştri vor deveni cândva învingători ai Eurovision. Poate chiar va fi cineva care activează şi în calitate de jurnalist, cum este, spre exemplu, reprezentanta Moldovei din 2009, frumoasa şi talentata Nelly Ciobanu!

Căutări… pe Google

Sunt un utilizator înfocat şi chiar admirator al motorului de căutare Google, chiar de la apariţia lui, graţie unui adevăr de necontestat… La serviciu, cu vreo zece ani în urmă, reţeaua locală asigura o viteză foarte mică pentru trafic. Era un chin să treci un fişier mai măricel de la un calculator la altul prin reţea. Foloseam arhivări, dischete etc. Situaţia uneori era de-a dreptul sufocantă şi enervantă. Ce impresiona, în schimb, enorm – rezultatele căutărilor pe Google apăreau aproape momentan, când în alte motoare trebuia să aştepţi adesea minute bune. Cum reuşea Google să asigure acea performanţă – era o enigmă…

În decursul timpului, compania Google a asigurat utilizatorilor şi alte servicii senzaţionale, dar motorul de căutare rămâne în continuare extraordinar.

În Google, ca şi în oricare alt motor de căutare, cunoaşterea unor subtilităţi referitoare la sintaxa şi opţiunile căutărilor poate economisi enorm timpul de căutare, poate îmbunătăţi esenţial calitatea rezultatelor obţinute. Dacă mai subliniem că după anumite estimări Indexul motorului de cătare Google include peste 23 633 010 000 de rezultate, este evidentă imposibilitatea parcurgerii întregului Index când se efectuează o căutare. Devin necesare proceduri avansate de căutare ce folosesc diverse subtilităţi sintactice.

Căutare pe Web:
allinanchor:, allintext:, allintitle:, allinurl:,
cache:, define:, filetype:,
id:, inanchor:, info:, intext:,intitle:, inurl:,
link:, phonebook:,
related:, site:

Căutări de imagini:
allintitle:, allinurl:,
filetype:,
inurl:, intitle:,
site:

Grupuri:
allintext:, allintitle:, author:,
group:,
insubject:, intext:, intitle:

Directorii:
allintext:, allintitle:, allinurl:,
ext:, filetype:,
intext:, intitle:, inurl:

Noutăţi:
allintext:, allintitle:, allinurl:,
intext:, intitle:, inurl:,
location:, source:

Căutări de produse:
allintext:, allintitle:

Succint, poate fi oferită şi o scurtă descriere a opţiunilor indicate…

allinanchor: dacă interogarea porneşte cu allinanchor: Google restricţionează rezultatele la paginile care conţin toţi termenii specificaţi în textul din anchor pentru link-urile la pagini.

allintext: rezultatele căutărilor sunt acele pagini care conţin termenii indicaţi în textul paginii. Spre exemplu: [allintext: seo services ] va returna doar paginile în care cuvintele “seo” şi “services” apar în textul paginilor.

allintitle: se obţin paginile care conţin în titlu termenii indicaţi în interogare.

allinurl: rezultatele ce conţin termenii specificaţi în cadrul URL.

author: doar grupurile care includ articolele autorului specificat.

cache: http://valungureanu.toateblogurile.ro/ afişează versiunea paginii salvate anterior, care poate să difere de cea curentă.

define: Google afişează definiţiile specificate.

ext: e un pseudonim nedocumentat pentru filetype.

filetype: rezultatele căutările vor include doar documente de tipul indicat.

link: http://valungureanu.toateblogurile.ro/ se afişează paginile care includ link-uri spre URL-l specificat.

location: doar articolele din Google News din localitatea indicată.

movie: informaţie referitoare la filmul indicat.

phonebook: toate numerele de telefon din SUA pentru persoana indicată..

related: pagini similare cu cea indicată..

site: rezultatele se limitează doar la sit-ul sau domeniul specificat.

source: Google News restricţionează căutările doar la sursa indicată.

weather:Chisinau sau pronosticul, sau pagini referitoare la pronosticul timpului pentru localitatea specificată.

Mass-media ofera informaţii interesante referitor la situaţia actuală a companiei Google. Astfel:

„​Profitul Google a urcat cu 18% trimestrul trecut, spre circa 2,3 miliarde dolari, in timp ce veniturile nete au avansat cu 29%, la peste 6,5 miliarde dolari, noteaza Financial Times. Larry Page, cel care conduce oficial Google de la 1 aprilie, a spus ca rezultatele sunt foarte bune, insa analisti din piata spun ca Google are cheltuieli foarte mari din cauza planului de expansiune. Compania a angajat 1.900 de persoane anul acesta si isi va mari efectivele cu 4.000 de persoane pana la final.

Veniturile nete au ajuns la 6,54 miliarde dolari in intervalul ianuarie – martie, fata de 5,06 miliarde dolari in perioada similara din 2010. Profitul net a ajuns la 2,3 miliarde dolari, cu 18% peste valoarea din primul sfert al lui 2010.

Totusi, costurile operationale au urcat cu peste 50% fiindca Google a majorat la finele anului trecut cu 10% salariile celor care nu ocupau functii de conducere, iar in prezent e angrenata intr-un plan amplu de crestere a efectivelor, lucru care insa se vede si in bilantul financiar.

Google a angajat 1.900 de persoane trimestrul trecut, ajungand la un total de 26.316 la final de martie, iar obiectivul este adaugarea a 4.000 de persoane pana la final de an.”

Internet 2010 în date statistice

O nălucă bântuie Internetul –
năluca bloggingului… 😉 🙂 😦

Ce evenimente importante s-au produs în Internet de-a lungul anului 2010?

Câte site-uri noi au apărut?

Câte dintre ele sunt blog-uri?

După compania Netcraft vine compania de monitoring Pingdom cu date statistice extrem de interesante! Cum ar fi, spre exemplu, faptul că din cele 255 de milioane de site-uri din Internet (Netcraft prezintă alt număr – 273 de milioane) 152 de milioane sunt bloguri, adică aproape 60%.

Datele sunt colectate din diverse surse şi pot fi consultate la sfârşitul articolului „Internet 2010 in numbers”. În continuare prezint datele statistice preluate din acest articol!

Email

  • 107 trilioane – email-uri trimise în Internet în 2010.
  • 294 miliarde – email-uri pe zi.
  • 1.88 miliarde – utilizatori de e-mail în întreaga lume.
  • 480 milioane – utilizatori de e-mail noi de la începutul anului.
  • 89.1% – email-uri spam.
  • 262 miliarde – email-uri spam pe zi (considerând că 89% sunt spam).
  • 2.9 miliarde – conturi email în întreaga lume.
  • 25% – conturi corporative de email.

Website-uri

  • 255 milioane – site-uri Web la sfârşitul lunii decembrie 2010.
  • 21.4 milioane – site-uri Web noi apărute în 2010.

Servere Web

  • 39.1% – creşterea numărului de website-uri Apache în 2010.
  • 15.3% – creşterea numărului de website-uri IIS în 2010.
  • 4.1% – creşterea numărului de website-uri nginx în 2010.
  • 5.8% – creşterea numărului de website-uri Google GWS în 2010.
  • 55.7% – creşterea numărului de website-uri Lighttpd în 2010.

Nume de domenii

  • 88.8 milioane – nume în domeniul .COM la sfârşitul 2010.
  • 13.2 milioane – nume în domeniul .NET la sfârşitul 2010.
  • 8.6 milioane – nume în domeniul.ORG  la sfârşitul 2010.
  • 79.2 milioane – nume de domenii superioare care includ codul ţării (spre exemplu: .MD, .CN, .UK, .DE etc.).
  • 202 milioane – nume de-a lungul tuturor domeniilor de nivel superior (actombrie 2010).
  • 7% – creşterea anuală a numărului de nume în domeniile superioare.

Utilizatori de Internet

  • 1.97 miliarde – în toată lumea (iunie 2010).
  • 14% – creşterea numărului de utilizatori de-a lungul anului 2010.
  • 825.1 milioane – în Asia.
  • 475.1 milioane – în Europa.
  • 266.2 milioane – în America de Nord.
  • 204.7 milioane – în America Latină / zona Caraibelor.
  • 110.9 milioane – în Africa.
  • 63.2 milioane – în Orientul Mijlociu.
  • 21.3 milioane – în Oceania / Australia.

Media

  • 152 milioane – numărul de blog-uri în Internet (procesat de BlogPulse).
  • 25 miliarde – numărul de mesaje trimise prin Twitter în 2010
  • 100 milioane – conturi noi adăugate pe Twitter în 2010
  • 175 milioane – persoane în Twitter în septembrie 2010
  • 7.7 milioane – persoane care o urmăresc pe @ladygaga (Lady Gaga).
  • 600 milioane – persoane în Facebook la finele 2010.
  • 250 milioane – persoane noi în Facebook în 2010.
  • 30 miliarde – fragmente de conţinut (link-uri, notiţe, foto etc.) difuzate în Facebook lunar.
  • 70% – utilizatori Facebook în afara Statelor Unite ale Americii.
  • 20 milioane – numărul de aplicaţii Facebook instalate în fiecare zi.

Navigatoare Web

Video

  • 2 miliarde – numărul de video vizualizate zilnic pe YouTube.
  • 35 – ore de video încărcate de YouTube în fiecare minut.
  • 186 – numărul de video pe care le vizualizează lunar un utilizator Internet mediu (SUA).
  • 84% – utilizatori de Internet care vizualizează video online (SUA).
  • 14% – utilizatori de Internet care încarcă video online (SUA).
  • 2+ miliarde – numărul de video vizualizate lunar în Facebook.
  • 20 milioane – video încărcate lunar pe Facebook.

Imagini

  • 5 miliarde – fotografii pe Flickr (septembrie 2010).
  • 3000+ – fotografii încărcate pe Flickr în fiecare minut.
  • 130 milioane – fotografii încărcate pe Flickr lunar.
  • 3+ miliarde – fotografii încărcate lunar pe Facebook.
  • 36 miliarde – fotografii încărcate anual pe Facebook.

Ca blogger mi-i extrem de iteresant să constat că 6 din 10 site-uri sunt blog-uri…

Câte site-uri sunt în reţeaua globală?

Compania britanica Netcraft Ltd, specializată în servicii de Internet, a publicat raportul pentru luna ianuarie 2011 conform cărora s-a reuşit identificarea în Internet a 273 301 445 de site-uri, adică circa 273 de milioane.

E mult sau puţin?

Conform datelor U. S. Census Bureau pe data de 7 ianuarie 2011 în lume sunt 6 928 198 253 de oameni.

Calcule elementare ne spun că la fiecare 25 de oameni revine un site. Nu e departe, probabil, timpul când numărul de site-uri va depăşi populaţia planetei.

Compania Netcraft Ltd prezintă, de asemenea, şi datele referitor la principalele servere Web, adică servere  folosite în Internet pentru găzduirea site-urilor. Reamintim că prin server Web se subînţelege atât programul care furnizează conţinut sub formă de site-uri Web folosind protocolul HTTP, cât şi calculatorul sau maşina virtuală care rulează programul.

Dezvoltator Decembrie 2010 Cota Ianuarie 2011 Cota Creştere
Apache 151 516 152 59,35% 161 591 445 59,13% -0,23%
Microsoft 56 723 544 22,22% 57 392 351 21,00% -1,22%
nginx 16 910 205 6,62% 20 504 634 7,50% 0,88%
Google 14 933 865 5,85% 15 112 532 5,53% -0,32%
lighttpd 1 308 935 0,51% 1 866 872 0,68% 0,17%

Se remarcă că doar două dintre serverele Web au înregistrat creşteri pozitive: nginx şi lighttpd.

Tănase, bloggerii şi Dalai Lama…

Vin cu o reacţie cam întârziată la „disputa” dintre maestrul Tănase şi bloggerii moldoveni. Îmi pare o dispută dintre diverse categorii de greutate. Şi nu e vorba doar de talente, profesionişti, amatori, experienţă sau de generaţii diferite. Când e vorba de valoare, lucrurile îmi par simple… Ce conflict poate exista între Eminescu, Arghezi, Stănescu şi Vieru, spre exemplu? Între Sadoveanu şi Stănescu? Între Eminescu şi Tănase…

Conflictul apare acolo unde sunt interese diferite… Nu cred că interesele maestrului Tănase sunt cumva în contradicţie cu interesele bloggerilor moldoveni. Mai degrabă e vorba de o probozeală părintească şi de o reacţie cam copilărească a bloggerilor…

Totuşi… E ceva deranjant în această situaţie… După părerea mea deranjează atitudinea!

Un prieten când critică, o face cu intenţii bune şi oferă sprijinul necesar… Ca să fiu corect înţeles, reamintesc că termenul „blog” provine de la Web Log şi înseamnă Jurnal (personal) pe Web. Chiar dacă sensul iniţial de jurnal personal s-a modificat întrucâtva, totuşi pentru mulţi blogul rămâne anume jurnal personal. E menţinut de o singură persoană şi, de regulă, nu e susţinut material de nimeni… Nu cred că activitatea revistei „Timpul” este asigurată doar de o singură persoană… Şi nu e vorba doar de atitudinea maestrului Tănase, dar şi de cea a bloggerilor… Critica trebuie să fie nu numai constructivă, nu numai responsabilă, dar şi pozitivă

Oare poate fi critica pozitivă?

E un subiect pe care l-am mai discutat pe blog… Revin la el cu un argument în plus, care îmi pare  destul de util, chiar şi prin faptul că vine dintr-o altă lume – acea a budismului, oferindu-ne o perspectivă mai puţin obşnuită asupra lucrurilor. E vorba de articolul liderului tibetan Dalai Lama, în traducere proprie din limba engleză.

Combaterea stresului si depresiei

La un nivel fundamental, ca fiinţe umane, toţi suntem la fel; fiecare dintre noi aspiră la fericire şi fiecare dintre noi nu doreşte să sufere. Acesta e motivul din care încerc să atrag atenţia oamenilor, ori de câte ori am ocazia, la ceea ce în calitate de membri ai familiei umane avem în comun şi la natura profundei interconectări dintre existenţa şi bunăstarea noastră.

Astăzi, există o ascendentă recunoaştere, dar şi o crescândă evidenţă ştiinţifică, care confirmă legătura strânsă dintre starea spiritului şi fericirea noastră. Chiar dacă pe de o parte, mulţi dintre noi trăiesc în societăţi foarte dezvoltate material, mulţi dintre oameni nu sunt foarte fericiţi. Sub suprafaţa frumoasă a abundenţei există un gen de agitaţii mintale, care conduc la frustrări, certuri inutile, dependenţă de droguri sau alcool, şi în cel mai rău caz, sinucideri. Nu există nici o garanţie că bogăţia este singura care poate să-ţi dea ţie bucuria împlinirii pe care o cauţi. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre prietenii tăi. Când eşti într-o intensă stare de furie sau ură, chiar şi un prieten foarte apropiat îţi apare ca cineva neprietenos sau rece, distant şi enervant.

Totuşi, pe de altă parte, ca fiinţe umane suntem înzestraţi cu minunata inteligenţă umană. Pe lângă aceasta, toate fiinţele umane au capacitatea de a fi foarte hotărâte şi de a direcţiona sentimentul puternic de hotărâre în orice direcţie doresc. Atâta timp cât ne reamintim că avem acest dar minunat de inteligenţă umană şi capacitatea de a dezvolta fermitatea şi de a o utiliza în moduri pozitive, ne vom păstra sănătatea noastră mintală. Conştiinţa de a avea acest mare potenţial uman ne dă o putere fundamentală. Această recunoaştere poate acţiona ca un mecanism care ne permite să rezolvăm orice dificultate, indiferent de situaţia cu care ne confruntăm, fără a pierde speranţa şi fără a ne cufunda în sentimente de proprie subapreciere.

Scriu acest lucru ca o persoană care şi-a pierdut libertatea de la vârsta de 16 ani, apoi şi-a pierdut şi ţara sa, la vârsta de 24. În consecinţă, am trăit în exil pentru mai mult de 50 de ani, timp în care noi tibetanii ne-am dedicat păstrării vitalităţii identităţii proprii, conservării culturii şi valorilor tibetane. Aproape zilnic ştirile din Tibet sunt sfâşietoare şi totuşi nici o provocare nu ne dă motive de a renunţa.

Una dintre abordările pe care personal le găsesc utile este de a cultiva gândul: dacă situaţia sau problema este de aşa natură încât să poată fi remediată, atunci nu este nevoie să-ţi faci griji în legătură cu ea. Cu alte cuvinte, dacă există o soluţie sau o cale de ieşire din dificultate, nu e nevoie să fii copleşit de ea. Acţiunea adecvată este de a căuta soluţia. În mod clar e mai raţional să-ţi consumi energia concentrându-te asupra soluţiei, decât îngrijorându-te de problemă. Alternativ, dacă nu există nici o soluţie, nici o posibilitate de soluţionare, atunci nu există, de asemenea, nici un sens de a fi îngrijorat, deoarece oricum nu poţi face nimic. În acest caz, cu cât mai devreme ai acceptat acest fapt, cu atât e mai uşor pentru tine. Această formulă, desigur, implică în mod direct confruntarea problemei şi abordarea unei viziuni realiste. În caz contrar, vei fi în imposibilitatea de a afla dacă există sau nu o soluţie a problemei.

Având o viziune realistă şi cultivând o motivaţie corespunzătoare, te poţi scuti de sentimentele de teamă şi anxietate. Dacă îţi dezvolţi o motivaţie pură şi sinceră, dacă eşti motivat de dorinţa de a ajuta pe bază de bunătate, compasiune şi respect, atunci poţi continua orice gen de muncă mai eficient şi cu mai puţină teamă sau îngrijorare, în orice domeniu şi funcţie, nefiind îngrijorat de ceea ce cred alţii şi de faptul că vei atinge ori nu cu succes scopul final. Chiar dacă nu vei reuşi să atingi obiectivul, te vei simţi bine că ai făcut efortul. Având o motivaţie rea, chiar dacă oamenii te vor lăudă sau îţi vei atinge obiectivul dorit, nu vei fi fericit.

Totodată, putem simţi, uneori, că întregile noastre vieţi sunt nesatisfăcătoare, ne simţim pe punctul de a fi copleşiţi de dificultăţile cu care ne confruntăm. Acest lucru se întâmplă periodic, în diferită măsură, cu noi toţi şi e vital să depunem toate eforturile pentru a găsi căile de ridicare a stărilor noastre de spirit. Putem să ne reamintim de bunul nostru noroc. Putem, de exemplu, să fim iubiţi de cineva. Putem avea anumite talente. Poate că avem o educaţie bună. Poate că ne sunt asigurate cerinţele noastre de bază – alimentele pentru hrană, hainele pentru îmbrăcat, locul de trai. Poate că am  efectuat anumite fapte altruiste în trecut. Trebuie să luăm în consideraţie chiar şi cel mai mic aspect pozitiv al vieţii noastre. Dacă nu reuşim să găsim o modalitate de a ne înălţa noi înşine, există pericolul de a ne scufunda viitorul într-o senzaţie de neputinţă. Acest lucru ne poate determina să credem că nu avem capacitatea de a face bine deloc. Astfel, ne creăm condiţii de auto disperare.

Fiind călugăr budist, am învăţat că ceea ce ne deranjează definitoriu pacea noastră interioară este ceea ce noi numim emoţii deranjante. Toate acele gânduri, emoţii şi evenimente mentale care reflectă o stare negativă sau de non-compasiune a minţii submină inevitabil experienţa noastră de pace interioară. Toate gândurile şi emoţiile negative – cum ar fi ura, furia, mândria, pofta, lăcomia, invidia şi aşa mai departe – sunt considerate a fi surse de dificultate, de deranjare. Gândurile şi emoţiile negative împiedică aspiraţiile noastre de bază – de a fi fericiţi şi de a evita suferinţa. Atunci când acţionăm sub influenţa lor, devenim orbi la impactul acţiunilor noastre asupra altora: ele sunt cauza comportamentului nostru care acţionează distructiv atât asupra altora, cât şi asupra noastră înşine. Crima, scandalul şi înşelăciunea, toate îşi au originea în emoţiile deranjante.

Apare inevitabil întrebarea: putem antrena mintea/spiritul?

Exista multe modalităţi prin care se face acest lucru. Printre acestea, în tradiţia budistă, există o instruire specială numită antrenament al minţii, care se concentrează pe cultivarea preocupării pentru alţii şi pe transformarea dificultăţii în avantaj. E acel model de gândire, de transformare a problemelor în fericire, care a permis poporului tibetan să-şi menţină demnitatea şi spiritul proprii în confruntarea cu marile dificultăţi. Am găsit în propria mea viaţă această recomandare de mare beneficiu practic.

Un mare profesor tibetan de formare/antrenare a minţii a remarcat cândva că una dintre calităţile cele mai minunate ale minţii este că ea poate fi transformată. Nu am nici o îndoială că acei care încearcă să transforme mintea lor, depăşesc emoţiile deranjante şi ating sentimentul de pace interioară. Ei observă după o perioadă de timp schimbările în atitudinea lor mintală şi în reacţiile faţă de oameni şi evenimente. Mintea lor devine mai disciplinată şi mai pozitivă. Şi sunt sigur că observă creşterea propriului lor sentiment de fericire în măsura în care contribuie la o mai mare fericire a altora. Mă rog ca toată lumea care procedează aşa să-şi vadă obiectivul binecuvântat cu succes.

Dalai Lama

31 decembrie 2010

Publicat  în „Hindustan Times”, India, 3 ianuarie 2011

Critica este, în mare măsură, violenţă verbală. E reacţie negativă la ceva şi nu produce satisfacţie celui criticat… În consecinţă nu contribuie la fericirea lui…

De aceea când îl critici pe cineva, dacă eşti prieten, neapărat oferi şi modalitatea de a corecta lucrurile sau cel puţin oferi un sfat util… Poţi să critici orice, chiar şi satul sau oraşul de baştină, chiar şi prietenii şi fraţii, chiar şi părinţii sau consătenii… Pentru ce critici? Ce scop ai? Ce interese ai când critici? Oferi sprijin, soluţii? Sau oferi doar discordie, neînţelegeri şi emoţii deranjante?

Google Books Ngram Viewer

Compania Google ne oferă în continuare surprize extraordinare. De această dată legate de patrimoniul mondial de cărţi. Dar s-o începem de la început, ca lucrurile să fie cât mai clare.

În 2004 Google a început un proiect pe cât de ambiţios, pe atât de aparent imposibil – scanarea tuturor cărţilor publicate în lume în toate limbile, trecerea lor în format digital şi oferirea accesului la cărţi tuturor doritorilor. Proiectul Google Books, căci de el e vorba, părea la început absolut utopic. Google şi timpul au dovedit că nu e aşa. La moment sunt scanate deja circa 15 milioane de cărţi din totalul de circa 130 de milioane, publicate din secolul 15, când graţie lui Johannes Gutenberg tiparul mecanic a pătruns în occident. Invenţia tiparului mecanic aparţine totuşi chinezilor, prima carte cunoscută fiind „Diamond Sutra”, publicată în anul 868. Se presupune că chinezii foloseau tiparul cu mult înainte.

Din cele 15 milioane de cărţi trecute în format digital a fost alcătuit un corpus de 5 milioane în baza căruia se lansează un alt proiect ambiţios de studiere a culturii în baza datelor numerice obţinute din această baza de date, care include circa 4% procente din toate cărţile publicate vreodată.

Corpusul final (baza de date) conţine circa 500 de miliarde de cuvinte, în 7 limbi:

  • engleză (361 miliarde),
  • franceză (45 miliarde),
  • spaniolă (45 miliarde),
  • germană (37 miliarde),
  • chineză (13 miliarde),
  • rusă (35 miliarde),
  • ebraică (2 miliarde).

Cea mai veche lucrare e publicată în secolul 15. Primele decenii sunt reprezentate doar de câteva cărţi pe an, care însumează câteva sute de mii de cuvinte. Din 1800, corpusul creşte cu circa 60 de milioane de cuvinte pe an; din 1900 – cu 1,4 miliarde şi din 2000 – cu  8 miliarde.

Corpusul nu poate fi citit de om. I-ar trebui 80 de ani pentru a citi încontinuu doar cărţile publicate din 2000 cu viteza de 200 de cuvinte pe minut, fără întreruperi pentru somn şi mâncare. Consecutivitatea de litere din corpusul specificat e mai lungă de 1000 de ori decât genomul uman: dacă ar fi scrise pe o linie dreaptă, ar ajunge la Lună şi înapoi mai mult de 10 ori.

Proiectul Google Books a stârnit chiar de la lansare controverse cu autorii de cărţi şi cu editurile, pe motivul drepturilor de autor. În restricţiile legate de această controversă, cercetările iniţiate ţin deocamdată de n-grame, adică de consecutivităţi a câte n şiruri de caractere divizate de spaţiu. O 1-gramă (uni-gramă) e formată de un şir de caractere ce nu conţine spaţiu. Uni-grama poate include cuvinte („om”, „lume”, „calculator”) dar şi numere („3,14159”, „12357”). Astfel o n-gramă reprezintă un şir din n uni-grame, care poate fi şi fraze, denumiri etc. („Republica Moldova” – 2-gramă, „”Statele Unite ale Americii” – 4-gramă). Deocamdată n este restricţionat cu 5 şi n-grama trebuie să apară de cel puţin 40 de ori.

De secole savanţii lingvişti, interesaţi de evoluţia cuvintelor şi a trendurilor lingvistice corespunzătoare, erau „condamnaţi” la citirea nenumăratelor cărţi. Google a săvârşit încă o „revoluţie liniştită”. Acest gen de cercetare poate fi efectuat cu ajutorul calculatoarelor şi de către oricine. E suficient să se acceseze şi să se lucreze cu Google Books Ngram Viewer.

Cercetările lingvistice şi cele sociale au de acum înainte noi dimensiuni numerice, evidenţiate de aceste proiect. Şi nu e vorba doar de frecvenţa n-gramelor… Spre exemplu, cercetările au arătat că limba  engleză a cunoscut o creştere enormă a numărului de cuvinte:

1900 – 544 000 de cuvinte,

1950 – 597 000 de cuvinte,

2000 – 1 022 000 de cuvinte.

Lexicul englez înregistrează o perioadă de creştere fantastică – dimensiunea lui se măreşte cu circa 8500 de cuvinte pe an. Ultimii 50 de ani limba engleză a „crescut” cu circa 70%. Mai mult, cercetările efectuate în cadrul proiectului au arăt că nici un dicţionar nu conţine toate cuvintele din corpusul limbii engleze – cel puţin 500 000 de cuvinte nu apar nici într-un dicţionar.

Alt domeniu ştiinţific care a obţinut un extraordinar instrument de cercetare e cel ce ţine de evoluţia gramaticii, de scrierea cuvintelor, de evoluţia lor.

Rezultatele care pot fi obţinute în acest proiect ţin şi de aspectele sociale, cum sunt: detectarea cenzurii şi a persecuţiei autorilor, legătura dintre vârstă şi notorietate etc.

Proiectul semanalează apariţia unui nou termen şi domeniu de cercetare – Culturomica – studiul culturii umane cu ajutorul bazelor de date de milioane de cărţi.

Mai multe detalii pot fi citite în articolul Quantitative Analysis of Culture Using Millions of Digitized Books, publicat de autorii proiectului în revista Science.